Video Hunedoara și Oțelu Roșu, „înfrățite” prin oțel. Destinul fostelor centre metalurgice din sud-vestul României

Aflate la o distanță de doar 80 de kilometri, orașele Hunedoara și Oțelu Roșu sunt apropiate și prin istoria lor industrială. Au fost centre siderurgice importante, iar combinatele lor, închise în ultimii ani, vor avea același patronat.

Porțile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea legendară dintre Țara Hațegului și Banatul Montan, leagă județele Hunedoara și Caraș-Severin, două importante centre metalurgice în ultimele trei secole.

Orașele oțelului de la poalele Munților Poiana Ruscă

Munții Poiana Ruscă, împărțiți între cele două județe, au păstrat zăcăminte bogate de fier, unele exploatate încă din Antichitate. În secolul al XVIII-lea, când regiunile istorice ale Banatului și Ardealului se aflau sub stăpânirea Monarhiei Habsburgice, au fost construite primele furnale moderne în ținuturile Hunedoarei și Carașului.

Mai multe uzine metalurgice s-au dezvoltat în ambele regiuni în secolul al XIX-lea, fiind extinse în secolul XX și transformate în combinate siderurgice care absorbeau cea mai mare parte a forței de muncă locale.

Combinatele din Reșița și Hunedoara și uzinele din jurul lor aveau peste 20.000 de salariați în anii ’70 și ’80, iar cele din Oțelu Roșu și Călan se apropiau de 10.000 de muncitori.

Forța de muncă era asigurată de localnici, de muncitori care au migrat în noile orașe muncitorești din satele Banatului Montan și ale Munților Poiana Ruscă, de navetiști din comunele din împrejurimile Reșiței, Caransebeșului și Hunedoarei ori de români atrași în zonă din toate colțurile țării.

Combinatele își bazau producția de oțel și componente metalice pe materia primă locală, adusă de la numeroasele mine de fier din sud-vestul României, pe carierele de piatră și dolomită din zonă, pe cărbunele din Valea Jiului, cocsificat la Călan, și pe importuri de cărbune și minereu de fier din țările învecinate, dar și din locuri îndepărtate, precum Brazilia și Australia.

Industria grea a României, considerată tot mai puțin viabilă după liberalizarea pieței, a intrat în declin după 1990, iar capacitățile industriale s-au redus treptat, pe fondul restructurărilor, privatizărilor și închiderii unor mari combinate. Uzina de la Călan a fost destructurată în anii 2000, iar combinatul și Uzina Constructoare de Mașini din Reșița au trecut prin restructurări și privatizări, reducându-și drastic numărul angajaților.

La Oțelu Roșu este așteptat un nou laminor

Combinatele din Oțelu Roșu și Hunedoara au ajuns în pragul dispariției, activitatea lor fiind oprită în ultimii ani, după ce au funcționat aproape neîntrerupt din secolul al XIX-lea. Ambele vor ajunge însă sub același patronat, al UMB Steel.

Combinatul din Oțelu Roșu a fost preluat în decembrie 2024 de grupul condus de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, iar recent aceeași companie și acționarii societății ArcelorMittal au convenit achiziția combinatului siderurgic din Hunedoara de la ArcelorMittal.

Primele investiții în uzina din Oțelu Roșu au fost realizate pe parcursul anului 2025, iar recent presa internațională anunța noi investiții.

„UMB Steel din România a contractat compania SMS pentru furnizarea unui laminor de tip Continuous Mill Technology (CMT) 700, care va permite producția a 700.000 de tone pe an de bare, colaci compacți și sârmă laminată, într-un proces continuu, fără întreruperi”, informa, la începutul lunii februarie, platforma Eurometal, a federației europene care reprezintă distribuitorii și comercianții de oțel, țevi și metale.

Potrivit Eurometal, noua unitate, prima de acest tip din Europa, modernizează infrastructura existentă a uzinei din Oțelu Roșu, permițând producția neîntreruptă de produse lungi din fier vechi, prin alimentarea continuă a laminorului cu produse turnate direct din oțelărie.

„UMB Steel urmărește să răspundă cererii tot mai mari de materiale de construcții sustenabile, sprijinind în principal activitățile de construcție de autostrăzi ale grupului UMB. SMS va livra instalația la cheie, asigurând sistemele mecanice, electrice și de automatizare necesare integrării noii instalații de turnare și a laminorului în complexul siderurgic existent din Oțelu Roșu”, nota Eurometal.

Laminorul bazat pe cuptor electric cu arc (EAF) din Oțelu Roșu a fost oprit din 2012, când funcționa sub denumirea Mechel Ductil Steel Oțelu Roșu, aflat atunci în proprietatea fostului grup rus Mechel, completează platforma.

Combinatul din Hunedoara, în curs de achiziție

Combinatul siderurgic din Hunedoara și-a oprit activitatea în toamna anului 2025, când mai avea circa 500 de salariați. În 9 februarie, Adunarea Generală a Acționarilor de la ArcelorMittal Hunedoara a aprobat vânzarea activelor societății către compania UMB Steel S.R.L., pentru un preț total de 12,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA.

Vânzarea cuprinde toate terenurile, clădirile, instalațiile și halda de zgură, cuprinse pe o suprafață de peste 250 de hectare.

„În total, tranzacția vizează aproximativ 1.060.000 mp de teren în perimetrul amplasamentului industrial, 494.000 mp de teren situat în afara amplasamentului și 928.000 mp, reprezentând halda de zgură și terenurile aferente acesteia”, arată documentul publicat de ArcelorMittal Hunedoara.

UMB Steel va prelua toate obligațiile și răspunderile de mediu asociate activelor vândute, activităților desfășurate anterior pe amplasamentul industrial și la halda de zgură. În așteptarea finalizării tranzacției, planurile cu privire la soarta combinatului nu au fost anunțate de Grupul UMB Steel.

Uzinele care au dat numele orașului Oțelu Roșu

Oțelu Roșu și Hunedoara sunt printre cele mai vechi centre metalurgice din România. Uzinele din Oțelu Roșu, un oraș cu 8.500 de locuitori aflat pe Valea Bistrei și traversat de șoseaua Hațeg – Caransebeș, și-au început activitatea la începutul secolului al XIX-lea, sub numele Ferdinandsberg.

Aici era prelucrată fonta produsă în topitoriile de la Rusca Montană și Rușchița. În perioada interbelică, uzinele din Oțelu Roșu făceau parte din trustul „Titan – Nădrag – Călan” al magnaților Max și Edgard Auschnith, iar după război au fost naționalizate.

În anii ’50, combinatul Oțelu Roșu producea foi de tablă și era singura uzină din România care livra bare de oțel (4.000 de tone anual) și fier laminat la rece (1.200 de tone anual), arătau documentele vremii. Cu timpul, centrul metalurgic a fost extins, iar numărul angajaților săi a ajuns să depășească 5.000 de oameni.

O oțelărie electrică a intrat în funcțiune în anii ’70, iar în componența noului combinat se mai aflau laminoarele, o fabrică de oxigen, o fabrică de var și dolomită, o turnătorie și ateliere mecanice. După 1990, combinatul a intrat în declin. A fost privatizat în 1999, când mai avea peste 3.000 de salariați. În trei ani, numărul muncitorilor a fost redus la circa 600, iar mai multe secții au fost închise. În ultimii ani, o mică parte din vechea uzină a mai rămas în activitate.

Orașul de sub furnale

În vecinătatea Hunedoarei, primul furnal modern a fost construit la Toplița, pe Valea Cernei, în a doua parte a secolului al XVIII-lea. La începutul secolului al XIX-lea, un alt furnal, construit pe Valea Govăjdiei, i-a luat locul, funcționând până în anii Primului Război Mondial. Mai aproape de Hunedoara, pe malul Streiului, un alt furnal a fost construit la Călan, la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în jurul lui aveau să se dezvolte Uzinele de Fier de la Călan.

Primul furnal din Hunedoara a fost inaugurat în 1884, iar până în anul 1902 aici au fost construite cinci furnale care, la fel ca vechile topitorii din Toplița și Govăjdia, foloseau ca materii prime minereurile metalice extrase din minele de fier Teliuc și Ghelari, lemnul din vastele păduri ale Munților Poiana Ruscă, transformat în mangal, și calcarele extrase din carierele Hunedoarei, aflate și ele în Ținutul Pădurenilor.

În secolul XX, uzinele s-au extins treptat, iar la începutul anilor ’70 combinatul ajunsese să aibă peste 20.000 de salariați. Producția sa depășea trei milioane de tone de oțel – aproape jumătate din producția României de acum jumătate de secol. Hunedoara, împreună cu localitățile Ghelari și Teliuc, avea atunci o populație de peste 80.000 de locuitori, dintre care un sfert munceau în complexul siderurgic.

După 1990, numeroase capacități de producție considerate neviabile – printre care oțelăriile Siemens-Martin, cocseria, aglomeratorul și furnalele – au fost închise, dezafectate și demolate, iar numărul personalului s-a redus treptat, în urma disponibilizărilor și restructurărilor.

Combinatul siderurgic Hunedoara a fost privatizat în 2003, după un șir de restructurări început la mijlocul anilor ’90, care au dus la reducerea, în etape, a numărului de salariați de la aproape 20.000, în 1991, la circa 2.500 la sfârșitul anului 2003, când uzinele au fost preluate de actualul grup ArcelorMittal, fost LNM.

În 2025, avea mai puțin de 500 de angajați, însă, în ciuda numărului redus al muncitorilor față de perioada sa de maximă productivitate, combinatul din Hunedoara rămăsese unul dintre angajatorii importanți ai municipiului, cu o populație de circa 50.000 de locuitori.