Guvernul german suspendă pentru al patrulea an consecutiv prevederile referitoare la disciplina bugetară

0
Publicat:

Guvernul german vrea să suspende şi în 2023, pentru al patrulea an consecutiv, prevederile constituţionale referitoare la disciplina bugetară, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe.

Guvernul german suspendă și în 2023 prevederile referitoare la disciplina bugetară Foto:Shutterstock

După ce a fost mult timp campioană a rigorii bugetare, Germania a fost nevoită să suspende aşa-numita „frână a datoriilor”, între 2020 şi 2022, pentru a permite cheltuieli suplimentare în contextul pandemiei, transmite Reuters.

Guvernul federal va propune o rezoluţie către Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului) pentru a declara o situaţie extraordinară de urgenţă pentru 2023”, a precizat purtătorul de cuvânt.

În anul 2009, pentru a frâna acumularea de noi datorii, a fost inclus un paragraf special în Constituţia Germaniei. Conform acestui amendament, cunoscut sub numele de frâna datoriei, „debt break”, Guvernul federal poate contracta datorii noi până la echivalentul a 0,35% din Produsul Intern Brut. Însă Berlinul poate depăşi acest prag dacă Germania este lovită de un dezastru natural sau în „situaţii de urgenţă excepţională”, care sunt dincolo de controlul statului şi afectează în mod semnificativ situaţia financiară a ţării.

Planurile de cheltuieli ale Berlinului au fost date peste cap de o decizie de săptămâna trecută a Curţii Constituţionale care a împiedicat Executivul german să transfere fonduri necheltuite în valoare de 60 de miliarde de euro dedicate combaterii pandemiei spre iniţiative verzi. În replică la decizia Curţii, Guvernul german a decis să îngheţe cea mai mare parte a noilor cheltuieli.

Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a anunţat joi că săptămâna viitoare va trimite în Guvern o rectificare bugetară pentru 2023, în ideea de a putea respecta decizia Curţii Constituţionale şi a soluţiona criza bugetară creată de decizia Curţii. 

Recent, guvernul german a anunțat faptul că dorește să revizuiască bugetul federal și restricțiile cu privire la datoriile statului, în urma deciziei de săptămâna trecută a instanței supreme a țării.

Săptămâna trecută, judecătorii au spus că autorizațiile de datorie neutilizate nu pot fi transferate într-un fond extrabugetar pentru inițiative precum ecologizarea producției și extinderea energiei solare. Este probabil ca hotărârea să afecteze și alte astfel de fonduri speciale, inclusiv unul care plătește măsuri pentru a ușura povara pe care o reprezintă prețurile ridicate ale energiei pentru gospodării și companii.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea