Guvernul confirmă că plafonarea prețurilor la gaze nu va fi prelungită din aprilie
0Guvernul menține calendarul inițial privind liberalizarea prețului la gazele naturale, iar plafonarea actuală va expira la 31 martie 2026, fără nicio decizie de prelungire până în prezent, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Ene Dogioiu.
Ea a fost întrebată dacă măsura privind plafonarea preţului la gazele naturale va fi păstrată din luna aprilie.
„În principiu, după cum ştiţi, liberalizarea preţului la gazele naturale trebuie să aibă loc, este programată să aibă loc în aprilie. Deocamdată nu a intervenit nicio modificare a acestui plan, după cum spunea şi domnul ministru Bogdan Ivan. Dacă până în aprilie, că mai e cale lungă până atunci, vor apărea unele modificări, o să le comunicăm. Deocamdată nu au intervenit modificări în acest plan iniţial. Cum anume se va face, care vor fi prevederile concrete şi aşa, rămâne de văzut, asta vă spuneam până în aprilie. Deocamdată, însă, calendarul nu ştiu să fi fost schimbat”, a declarat Ioana Dogioiu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Până la 31 martie 2026, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul clienţilor casnici, şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică şi al clienţilor noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al celor din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
La 8 ianuarie, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmase că plafonarea prețului la gaze ar putea fi eliminată gradual, precizând că discuţiile cu operatorii au început încă din septembrie, pentru a avea mai multe scenarii de luat în calcul.
„Discuţiile au început cu operatorii încă din luna septembrie, pentru a avea scenarii diferite de lucru. În momentul de faţă, pe predicţiile pe care le avem, nu vom avea o creştere a preţului după data de 31 martie 2026. Ceea ce este foarte important, de exemplu, chiar şi acum sunt operatori care furnizează gaze naturale sub preţul plafonat de lege, astăzi, în condiţiile în care avem suficientă producţie. Mai departe, dacă vorbim totuşi despre varianta B, în care apar evenimente foarte puţin probabile prin care să se perturbe piaţa, luăm în calcul scenariul în care să avem o reducere graduală a acestei plafonări. Adică să nu avem, ca şi în cazul energiei electrice, când, de la 1 iulie, brusc s-au dublat preţurile pentru consumatorul final...în cazul gazelor punem în calcul şi acest scenariu. Scenariul de bază este cel în care, împreună cu operatorii din piaţă, ne asigurăm că nu avem nicio perturbare şi că vom avea în continuare un preţ în mod sănătos pe piaţă, sub preţul plafonat astăzi. În condiţiile în care avem producţie internă, în condiţiile în care începem să exploatăm din anul 2027 şi Neptun Deep, avem predicţia de a ne asigura că în cursul iernii viitoare nu o să avem perturbaţii şi preţuri mărite", a explicat Bogdan Ivan.
Acesta a precizat că la acest al doilea mecanism încă se lucrează şi ar putea fi vorba, de exemplu, de o reducere de 8-10% gradual, până în aprilie 2027.
„Cel de-al doilea scenariu, acum lucrăm şi la acest mecanism, care ar trebui să dureze aproximativ un an, pentru că pe noi ne interesează foarte mult sezonul rece, fiindcă atunci este un vârf de consum la nivel naţional şi în special în zona consumatorilor casnici, şi calculăm. Poate să fie reducere, de exemplu, de 10% gradual, 8-10% în fiecare lună până în luna aprilie a anului 2027, pentru întreaga piaţă. Repet, cred foarte mult în soluţii corecte de piaţă şi soluţii naturale şi sănătoase în care statul intervine, dar intervine până la un punct, pentru că mă interesează consumatorul final. Dar, în condiţiile în care avem companii foarte serioase, companii listate la bursă, deşi au majoritar statul român, ele răspund unor cerinţe şi criterii de piaţă, astfel încât, ceea ce facem noi, împreună cu toţi operatorii, e să găsim acele mecanisme sănătoase prin care preţurile se menţin la nivel scăzut, fără o intervenţie brutală a statului în piaţă. Iar acum, ca să mai spun explicit, sunt oferte pentru gaze naturale sub preţul plafonat", a precizat ministrul Energiei.
La începutul lunii decembrie 2025 și premierul Ilie Bolojan spunea că există îngrijorări reale privind o posibilă creștere a facturilor la gaze, după expirarea plafonării actuale la 1 aprilie. Executivul analizează în prezent menținerea unor forme de sprijin pentru categoriile vulnerabile, iar o informare oficială va fi prezentată la finalul anului.