Grupul bancar Intensa Sanpaolo se pregătește să iasă de pe piața rusă

0
Publicat:

Intesa Sanpaolo SpA lucrează la finalizarea ieşirii din Rusia, dar nu a reuşit încă să încheie tranzacţia din cauza „problemelor birocratice”, a anunţat joi directorul general al celei mai mari bănci italiene, Carlo Messina.

Grupul bancar Intensa Sanpaolo se pregătește să iasă de pe piața rusă

În august, Reuters informa că Intesa este din ce în ce mai aproape de a obţine aprobarea pentru a transfera afacerea sa din Rusia către conducerea locală, iar în septembrie preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care Intesa Sanpaolo are permisiunea să-şi vândă activele din Rusia.

Joi, Carlo Messina a declarat pentru Bloomberg că Intesa şi-a redus expunerea la Rusia „la un nivel neglijabil”, dar încă nu a reuşit să iasă complet de pe piaţa rusă.

„Încercăm. Există o implicare în această tranzacţie a conducerii locale şi a altor părţi...dar nu este uşor să finalizăm procesul”, a explicat şeful Intesa.

După impunerea sancţiunilor occidentale, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, s-a redus numărul potenţialilor cumpărători ai firmelor occidentale care părăsesc piaţa rusă.

În Rusia sunt unele probleme birocratice care trebuie rezolvate pentru acest tip de tranzacţie. Deci, deocamdată, ne menţinem expunerea”, a declarat Messina.

La raportarea, marţi, a rezultatelor financiare, Intesa a precizat că în 2023 şi-a înjumătăţit expunerea transfrontalieră la Rusia la 500 milioane de euro.

Spre deosebire de alte bănci, pentru care Rusia a fost un contributor semnificativ la profit, Intesa a avut profit zero de pe urma afacerii de pe această piaţă, a afirmat Messina. Subsidiara rusă a Intesa are doar clienţi corporate.

Intesa avea aproximativ 980 de angajaţi în Rusia, în 28 de sucursale, la începutul conflictului din Ucraina, iar ulterior a oprit finanţarea către clienţii ruşi şi nu a mai făcut noi investiţii în active.

Din 2022, Intesa a încercat să-şi reducă legăturile cu afacerile locale, dar a devenit din ce în ce mai dificil pentru băncile europene, inclusiv UniCredit şi Raiffeisen Bank, să iasă de pe piaţa rusă.

Intesa a finanţat proiecte majore de investiţii în Rusia, cum ar fi gazoductul Blue Stream şi vânzarea unei participaţii la producătorul de petrol Rosneft. Banca gestiona mai mult de jumătate din toate tranzacţiile comerciale dintre Italia şi Rusia. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol