Grupul austriac OMV susţine listarea Petrom pe bursa de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preluarea Petrom a fost vitală pentru dezvoltarea grupului austriac OMV

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom (SNP), susţine listarea secundară a companiei pe bursa de la Londra, a declarat pentru un purtător de cuvânt al concernului, astfel că iniţiativa Fondului Proprietatea (FP) are sprijinul necesar pentru a fi aprobată de acţionari în septembrie.

„Susţinem listarea secundară (a Petrom - n.r.) pe London Stock Exchange, întrucât vedem beneficiile unui program de GDR-uri în ceea ce priveşte creşterea vizibilităţii pentru OMV Petrom şi îmbunătăţirea lichidităţii totale la tranzacţionare, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra acţionarilor“, a afirmat Robert Lechner, purtător de cuvânt al grupului austriac, citat de Mediafax.

Fondul Proprietatea a propus acţionarilor Petrom listarea companiei de petrol şi gaze pe bursa de la Londra, printr-o emisiune de certificate de depozit având la bază acţiuni ale companiei, şi analizează variante pentru reducerea participaţiei deţinută la companie prin vânzarea unui pachet de cel puţin 4%.

Subiectul listării a fost introdus de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare, convocată pentru 22 septembrie. Fondul Proprietatea are o participaţie de 19% la Petrom.

„Adunarea generală extraordinară a acţionarilor este convocată pentru aprobarea listării secundare a OMV Petrom pe Bursa de Valori din Londra prin emisiunea de certificate de depozit având la bază acţiuni suport, acţiuni existente ale OMV Petrom, ce se intenţionează a fi admise la listare pe lista oficială a Autorităţii de Supraveghere Financiară din Marea Britanie şi admise la tranzacţionare pe piaţa principală a Bursei de Valori din Londra, precum şi pentru împuternicirea directoratului OMV Petrom ca, în funcţie de condiţiile favorabile ale pieţei, să întreprindă toate acţiunile şi formalităţile necesare pentru punerea în aplicare a acestei aprobări“, se arată în raportul transmis de Petrom Bursei de Valori Bucureşti pentru convocarea acţionarilor.

Cea mai profitabilă companie din România

Petrom este cea mai profitabilă companie românească. Compania extrage aproape întreaga producţie de ţiţei a ţării şi jumătate din cea de gaze. De asemenea, Petrom are cea mai mare reţea de distribuţie a carburanţilor din România.

Profitul net al Petrom a scăzut în primul semestru cu 25%, la 1,04 miliarde lei (234,1 milioane euro), în contextul declinului vânzărilor cu 18%, la 8,81 miliarde de lei (1,98 miliarde euro), determinat în principal de preţurile mai mici la comercializarea produselor petroliere.

În primele şase luni ale anului trecut, Petrom a raportat un profit net atribuibil acţionarilor de 1,39 miliarde de lei, la vânzări de 10,72 miliarde de lei.

OMV este acţionarul majoritar al OMV Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Fondul Proprietatea are o deţinere de 19%. Statul român, prin Ministerul Energiei, mai deţine cu 20,6% din Petrom, iar alţi acţionari controlează 9,35% din titluri.

Fondul cu o participaţie situată tot la 19%, a anunţat în martie anul trecut că analizează opţiuni strategice pentru o potenţială reducere a participaţiilor deţinute în OMV Petrom sub o deţinere de 15%, astfel că ar putea vinde 4% din companie.

Pe bursa de la Londra mai sunt listate dual şi companiile Romgaz, Electrica, şi Fondul Proprietatea.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare