Georgescu: Sunt premise favorabile să aplicăm măsurile propuse, printre care încasarea TVA la plata facturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Georgescu FOTO: Mediafax

Pentru a putea introduce plata TVA la încasarea facturilor, Guvernul trebuie să demonstreze Fondului că măsura nu va duce la creşterea deficitului bugetar. Orice schimbare se poate face doar cu acordul creditorului internaţional.

Plata TVA pentru facturi de până la 500.000 de euro se va face doar la încasarea acestora, potrivit unui proiect al Guvernului.

O astfel de măsură va debloca plăţile dintre agenţii economici, însă va avea efecte asupra veniturilor la bugetul de stat, susţin specialiştii.

Guvernanţii trebuie însă să obţină şi acordul Fondului Monetar Internaţional înainte de a aplica o astfel de măsură, având în vedere că România are un acord preventiv cu instituţia.

Aceasta deoarece scăderea veniturilor, necorelată cu o altă măsură, va influenţa deficitul bugetar, unul dintre cei mai importanţi indicatori pe care se bazează FMI pentru a evalua evoluţia economică.

"Rectificarea bugetară a fost agreată în mare cu FMI. Se respectă angajamentele asumate de Guvernul Ponta: majorarea salariilor, restituirea către pensionari a sumelor plătite anterior în neconcordanţă cu normele juridice", a mai spus Georgescu.

În ceea ce priveşte aplicarea unei cote preferenţiale de 9% pentru produsele alimentare, guvernanţii au specificat că această propunere se va discuta în toamnă, ea fiind cuprinsă în proiectul bugetar pe 2013, iar discuţiile de astăzi au vizat strict bugetul pe 2012.

Reducerea TVA pentru alimentele de bază, măsură pe care Guvernul vrea să o introducă de la 1 ianuarie 2013, are efecte benefice atât din punctul de vedere al preţului final, care va scădea odată cu reducerea nivelului de taxare, dar şi în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale, a declarat, pentru "National Post", Sorin Minea, preşedintele patronatului din industria alimentară Romalimenta.

Potrivit acestuia, piaţa neagră reprezintă între 60 şi 70% la nivelul întregii industrii alimentare, ceea ce înseamnă până la 10 miliarde de euro anual.



 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent