Gazprom a cerut despăgubiri Bulgariei pentru că a refuzat să facă plățile în ruble

0
Publicat:

Grupul rus Gazprom a încercat să obţină despăgubiri din partea Bulgariei, după ce anul trecut autorităţile de la Sofia au refuzat cererea companiei ruseşti de a fi plătită în ruble pentru gazele livrate, a anunţat vineri ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, transmite Reuters.

În aprilie 2022, Gazprom a oprit livrările de gaze spre Bulgaria, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, la finele lunii aprilie 2022, Gazprom a oprit livrările de gaze spre Bulgaria, ţară care era dependentă aproape în întregime de livrările ruseşti, după ce ţara vecină şi alte state membre UE au refuzat să dea curs solicitărilor Rusiei, care a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea.

Contractul pe termen lung de aprovizionare cu gaze, convenit de Bulgaria cu grupul rus Gazprom, care prevedea că plata se face în dolari, a expirat la finele anului 2022.

Există o corespondenţă care continuă. Au fost făcute unele solicitări din partea rusească cu privire la o anumită sumă de bani, am răspuns....Nu vreau să fac alte comentarii pentru că există unele aspecte ce ţin de confidenţialitate", a declarat Rossen Hristov pentru postul public de televiziune BNT, informează Agerpres.

Ei vor ca noi să plătim pentru ceva ce ei cred că le datorăm", a mai spus Hristov, adăugând că au fost luate măsuri pentru a apăra interesele Bulgariei.

După ce Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată, şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.

La o conferință de specialitate de luna trecută, ministrul Energiei din Qatar, Saad Sherida al-Kaabi, a transmis că gazul rusesc se va întoarce în cele din urmă în Europa, pe măsură ce națiunile „iartă și uită”.

Respingerea de către Uniunea Europeană a mărfurilor energetice ruseşti în urma invadării Ucrainei de către Moscova nu va dura pentru totdeauna, a declarat ministrul.

Astăzi europenii spun că nu avem cum să ne întoarcem” la cumpărarea de gaze ruseşti, a declarat Saad Sherida al-Kaabi, ministrul Energiei şi şeful companiei de stat de gaze QatarEnergy, la Forumul Energetic al Consiliului Atlantic din Abu Dhabi.

Cu toţii suntem binecuvântaţi că trebuie să putem uita şi să iertăm. Şi cred că lucrurile se remediază cu timpul... ei învaţă din acea situaţie şi probabil au o diversitate mult mai mare [de aport de energie]”, a precizat sursa citată.

Exporturile de gaze ale gigantului energetic de stat rus Gazprom către Elveţia şi UE au scăzut cu 55% în 2022, a declarat compania la începutul lunii ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO