Gabriel Dumitraşcu: Listarea Electrica este o premieră, e pentru prima dată când listăm un holding. România nu are încă o lege a holdingului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Dumitraşcu este arhitectul listărilor recente din domeniul energiei, singurul sector care a fost de succes până acum în România în această privinţă  FOTO ZF.ro

Listarea la bursă a Electrica reprezintă o premieră pentru piaţa de capital românească, întrucât este pentru prima dată când se listează la bursă un holding, nu o companie, a declarat, vineri, Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, din cadrul Departamentul pentru Energie.

„Listarea Electrica nu se poate compara cu nicio listare, cu nicio privatizare făcută până acum. Este o premieră pentru piaţa din România, pentru că nu listăm o companie, ci un holding, un grup de companii”, a spus Dumitraşcu. În acest moment, România nu are o lege a holdingului.

Grupul de companii Electrica include trei filiale de distribuţie a energiei – care alimentează Transilvania şi nordul Moldovei, Electrica  Furnizare – unul dintre cei mai mari traderi de energie din ţară şi Electrica Serv - compania de mentenanţă şi  servicii energetice. De asemenea, include şi compania-mamă, Electrica SA, aceasta din urmă fiind cea listată.

 „Nu cred că intermediarii îşi imaginau cât de greu va fi”, a continuat Dumitraşcu. El a mai spus că acum se va putea face o comparaţie între companiile de distribuţie care au fost privatizate cu investitori strategici (Enel, CEZ, E.ON) şi performanţele Electrica, care a fost privatizată majoritar pe bursă.

Dumitraşcu a adăugat că Electrica are toate şansele să devină o companie-vedetă la BVB. Electrica are şanse mari să intre în careul de aşi al BVB”, a susţinut oficialul.

Electrica a obţinut din listarea la bursă suma de 1,95 miliarde de lei, preţul final din ofertă la care acţiunile vor fi vândute investitorilor mari fiind stabilit la 11 lei pe acţiune. 

În perioada 16-25 iunie, statul român a oferit 177 milioane noi acţiuni Electrica. Statul rămâne acţionar cu 49%, BERD este cel de-al doilea acţionar, după ce a investit 75 de milioane de lei, iar cel de-al treilea este grupul bancar olandez ING.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/electrica-1" target="_blank">View the story "Electrica" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend