G4Media: Guvernul s-a răzgândit şi vrea să facă Autostrada Ploieşti – Braşov cu asocierea chino-turcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul ia în calcul să semneze în cele din urmă contractul de parteneriat public – privat (PPP) cu asocierea chinezo – turcă pentru construirea Autostrăzii Ploieşti – Braşov, deşi premierul Dăncilă anunţase în 21 iulie că renunţă la soluţia PPP, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.ro.

Mai mult, deşi Dăncilă a obţinut declararea autostrăzii în CSAT drept obiectiv strategic naţional finanţat din fonduri naţionale, negocierile cu compania chineză au mers înainte şi semnarea contractului ar putea avea loc chiar de ziua Chinei, pe 1 octombrie, potrivit G4Media.

Este vorba despre asocierea dintre China Communications Construction Company şi Makyol Insaat Sanayi Turizm, aleşi de Compania Naţională de Prognoză pentru negocieri.

În 26 august, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dădea în premieră semnalul că promisiunea lui Dăncilă de a scăpa de controversata asociere chinezo – turcă ar putea fi încălcată. Într-o probă a haosului din guvern, Cuc spunea că asocierea sino-turcă are termen până pe 16 septembrie să decidă dacă semnează sau nu contractul de realizare în parteneriat public-privat a şoselei de mare viteză de pe Valea Prahovei.

 „Dacă chinezii nu se hotărăsc să semneze contractul şi să se apuce să lucreze, atunci vom merge pe varianta spusă de doamna prim-ministru, care este mai rapidă. Săptămâna trecută am avut o discuţie cu ei împreună cu domnul Ghizdeanu (Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care, cu zero experienţă în lucrări de infrastructură şi zero parteneriate public-privat gestionate, a fost însărcinată de Guvern să negocieze contractul cu chinezii de la CCCC şi turcii de la Markyol, n.r) şi cu domnul Teodorovici şi le-am dat termenul de 16 septembrie să se hotărască”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Intervenţia lui Răzvan Cuc a venit la doar o lună după ce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat (30 iulie) ca proiectul autostrăzii Ploieşti – Braşov să fie declarat obiectiv strategic naţional, la propunerea Vioricăi Dăncilă. Dăncilă motivase intenţia guvernului de a renunţa la construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov în parteneriat public-privat (PPP) din cauza obstacolelor birocratice. Ea nu a dat amănunte despre aceste obstacole.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali