Dăncilă include trei autostrăzi în proiectele de interes naţional. Una dintre acestea fusese propusă de Iohannis în CSAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va propune în şedinţa de astăzi a Guvernului includerea a trei autostrăzi în proiectele de interes naţional. Anunţul a fost făcut miercuri, a doua zi după ce CSAT hotărâse ca autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov să fie declarată obiectiv strategic de interes naţional.

„În şedinţa CSAT de ieri am cerut şi obţinut avizul pentru modificarea şi completarea legislaţiei astfel încât proiectul autostrăzii Ploieşti-Comarnic- Braşov să fie inclus în lista obiectivelor strategice de interes naţional. Am luat această decizie pentru că românii aşteaptă de mai bine de 10 ani construcţia acestei autostrăzi, iar această modificare legislativă ne va permite să accelerăm procedurile de achiziţie publică, finanţarea de la bugetul de stat şi eliminarea blocajelor şi întârzierilor. Este o decizie pe care ne-o asumăm şi vom lua toate măsurile necesare pentru ca proiectele importante pentru dezvoltarea României să fie puse în aplicare cât mai repede”, a afirmat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei Guvernului de miercuri.

Şeful Executivului a spus că includerea proiectelor pentru construirea celor trei autostrăzi, respectiv Unirii, Sudului şi Târgu Neamţ-Iaşi ar face ca realizarea acestora să se desfăşoare mai rapid şi cu mai puţine obstacole birocratice.

„În acelaşi timp trebuie ca dezvoltarea României să se facă uniform, să dăm dovadă de coeziune şi pe acest model am cerut deja pregătirea documentaţiei necesare pentru a putea include în rândul proiectelor de interes naţional şi alte investiţii precum autostrada Unirii, autostrada Târgu Neamţ – Iaşi sau autostrada Sudului. Este nevoie de implicarea deplină şi avem determinarea să ducem la bun sfârşit cât mai multe investiţii aşa cum ne-am angajat prin programul de guvernare”, a mai spus premierul.

Premierul a vorbit şi despre amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru care se vor aloca 35 de milioane de lei, un proiect care se va derula pe o perioadă de 2 ani şi vizează toate cele 246 de treceri de nivel a drumurilor naţionale cu calea ferată.

„Vor fi instalaţi stâlpi de iluminat, separatoare de trafic, stâlpi de delimitare a sensurilor de circulaţie pentru a putea fi prevenite accidentele rutiere”, a adăugat Dăncilă, precizând că finanţarea proiectului se va realiza atât din fonduri nerambursabile cât şi din bugetul de stat.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în şedinţa CSAT de marţi a aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional. El a spus că a atenţionat-o pe premierul Viorica Dăncilă că Guvernul încalcă obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei. Şeful statului a mai transmis că a propus declararea Autostrăzii Moldovei ca obiectiv strategic de interes naţional.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite