Ford renunţă la 680 de angajaţi la Craiova, mai bine de o cincime din personal. Compania promisese o producţie de 350.000 de maşini pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul auto Ford va renunţa la 680 de angajaţi de la Craiova, din totalul de aproximativ 3.200 de angajaţi ai uzinei, compania lansând în acest scop un program de încetare voluntară a contractelor individuale de muncă, urmând să efectueze concedieri în lipsa înscrierilor.

„În timp ce B-Max continuă să fie unul dintre cele mai bine vândute modele ale segmentul B-MAV, piaţa auto din Europa rămâne la un nivel scăzut. Drept urmare, uzina de la Craiova a fost nevoită anul acesta să-şi întrerupă producţia pentru un număr semnificativ de zile, atât în secţia de asamblare vehicule cât şi în cea de producţie motoare. Pentru a asigura competitivitatea uzinei din Craiova şi pentru a avea control asupra costurilor operaţionale, este necesară luarea de măsuri suplimentare pentru a ajusta volumele de producţie la cererea actuala a pieţei. Acest lucru necesită şi o reducere a forţei de muncă“, a declarat Ana-Maria Timiş, purtătorul de cuvânt al Ford România, citată de Mediafax.

Toţi angajaţii fabricii din Craiova se pot înscrie în acest program până la 18 decembrie.

Concomitent, compania „continuă să caute oportunităţi pentru producerea unui al doilea autovehicul la Craiova“, a mai spus reprezentantul constructorului.

Promisiunea de a realiza 350.000 de maşini pe an nu a fost respectată

Ford a investit peste un miliard de euro în uzina de la Craiova, pe care a preluat-o în 2008. Grupul american produce la Craiova modelul B-Max şi motoarele pe benzină EcoBoost de 1 litru şi 1,5 litri. Asamblarea B-Max a fost lansată la jumătatea anului 2012, modelul fiind produs exclusiv la fabrica din Craiova şi comercializat doar pe piaţa europeană.

Compania a beneficiat de ajutoare de stat din partea României, angajându-se să producă 350.000 de maşini pe an şi 300.000 de motoare. Ford nu şi-a ţinut această promisiune.

Producţie sacadată

Producţia B-Max a fost oprită pentru aproximativ 40 de zile în primele nouă luni din acest an, măsuri de sistare fiind luate şi ulterior, inclusiv la secţia de motoare.

În primele zece luni ale anului au fost asamblate 45.876 de maşini Ford B-Max, acoperind 15% din producţia auto naţională. Totodată, B-Max a fost al treilea cel mai exportat model în perioada ianuarie - octombrie, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto din România (APIA).

Cifra de afaceri Ford România aproape s-a dublat anul trecut, de la 2,47 miliarde lei la 4,84 miliarde lei, iar compania a trecut pe profit, consemnând un câştig net de 68,8 milioane lei.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG