Ford colaborează cu Allego pentru instalarea stațiilor de încărcare la reprezentanțele europene

0
Publicat:

Constructorul auto american Ford şi reţeaua de încărcare a vehiculelor electrice Allego au anunţat marţi că vor introduce staţii de încărcare ultra-rapide pentru clienţii Ford precum şi pentru uz public la multe dintre reprezentanţele din Europa ale constructorului american, în cadrul unui nou parteneriat.

Ford colaborează cu Allego pentru instalarea stațiilor de încărcare la reprezentanțele europene

Directorul Allego, Mathieu Bonnet, a spus că primele staţii de încărcare ar urma să fie instalate în primul trimestru din 2025 şi în următorii trei-patru ani vor fi disponibile la multe reprezentanţe Ford din Europa. Aceste staţii vor fi deschise tuturor proprietarilor de automobile electrice, a precizat Bonnet, citat de Reuters.

Lipsa infrastructurii de încărcare este considerată un obstacol major în calea adoptării pe scară largă a automobilelor electrice în Europa şi unul dintre motivele pentru încetinirea ritmului de creştere a cererii de automobile electrice.

Allego va instala staţii de încărcare capabile să asigure utilizatorilor de automobile electrice o încărcare de până la 400 de kilowaţi timp de 24 de ore din 24. În condiţiile în care Allego va investi în staţiile de încărcare, reţeaua va primi veniturile generate de pe urma încărcătoarelor. Însă utilizatorii serviciului de încărcare Ford BlueOval vor beneficia de tarife preferenţiale pentru utilizarea încărcătoarelor.

Joerg Hofmeister, responsabil pe Europa pentru încărcare şi energie la Ford Model e, a precizat că încărcătoarele se vor concentra iniţial pe pieţele principale ale constructorului auto american, respectiv cele din Marea Britanie, Germania, Ţările de Jos, Franţa, Italia şi Spania, plus unele pieţe mai mici precum Norvegia.

Ford are o reţea de aproximativ 1.800 de reprezentanţe în Europa, însă majoritatea celor din zone urbane sau a celor care este probabil să beneficieze de un trafic ridicat al vehiculelor electrice vor avea instalate staţii de încărcare ultra-rapide, a precizat Hofmeister. Potrivit acestuia, oferirea de staţii de încărcare pentru uz public va aduce proprietarii de alte mărci de automobile electrice în contact cu oferta Ford. "Este o oportunitate excelentă de a ne prezenta produsele noastre", a spus Hofmeister.

În luna martie 2022, constructorul auto Ford Motor Company a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări