Ford reduce producţia camionetei electrice F-150 Lightning

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul auto american Ford Motor a anunţat vineri că va reduce ritmul de producţie a camionetei electrice F-150 Lightning, în condiţiile în care cererea pentru automobilele electrice încetineşte, transmite Reuters.

Sigla Ford pe botul unei mașini
Ford reduce producția pentru camionete electrice F-150 Lightnin . Foto Unsplash

Cu toate acestea, producătorul auto american se aşteaptă la continuarea creşterii vânzărilor de automobile electrice la nivel mondial în 2024, chiar dacă va fi vorba de un avans mai mic decât se anticipa.

Ford a precizat că aproximativ 1.400 de angajaţi vor fi afectaţi de decizia sa de a reduce producţia camionetei electrice F-150 Lightning, în condiţiile în care uzina Rouge Electric Vehicle Center va face trecerea la un singur schimb, începând din data de 1 aprilie.

Pe de altă parte, Ford a informat vineri că va crea aproape 900 de noi locuri de muncă prin introducerea celui de-al treilea schimb la uzina sa de la Michigan, pentru a creşte producţia de SUV-uri Bronco şi pick-up-uri Ranger.

În ultimul an, constructorii auto tradiţionali şi-au majorat accentul pus pe modelele hibride, pe măsură ce cumpărătorii au preferat acest tip de automobile în dauna modelelor complet electrice.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are circa 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate.

În luna martie 2022, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa. 

În toamna anului trecut, Ford Otosan a lansat producția noului Ford Transit Courier la fabrica din Craiova. Courier va fi disponibil în trei versiuni de caroserie: Transit Van, Transit Double Cab și Tourneo. Primele două vor putea fi echipate atât cu motorizări pe benzină – 1.0 EcoBoost, cât și diesel – 1.5 EcoBlue, iar cea din urmă doar cu unități pe benzină. E-Transit Courier și E-Tourneo Courier vor debuta ulterior, în 2024.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite