Fără Adrian Sârbu, Pro TV a scos un profit operaţional de cinci ori mai mare în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Central European Media Enterprises (CME), compania care deţine PRO TV, a înregistrat în România un profit operaţional înainte de depreciere şi amortizare de 5,413 milioane de dolari în primul trimestru al acestui an, de peste cinci ori faţă de cele 959.000 de dolari anunţate anul trecut în aceeaşi perioadă, scrie Reportervirtual.ro.

Concomitent, veniturile în ţara noastră au crescut de la 42 de milioane de dolari la 49,6 milioane de dolari, mai scrie sursa citată. Acestea se situează peste nivelul înregistrat în Cehia, Bulgaria, Slovacia, Slovenia şi Croaţia.

Acesta este primul trimestru după ce Adrian Sârbu, fostul director executiv al CME, nu a mai avut nicio legătură cu societatea.

Veniturile totale ale CME au ajuns la 153 de milioane de dolari în perioada ianuarie-martie 2014, în creştere semnificativă faţă de cele 132,7 de milioane de dolari din perioada ianuarie-martie 2013.

CME este controlată de către grupul american Time Warner. Adrian Sârbu şi-a dat demisia în vara anului trecut şi a plecat definitiv din companie la finele lui 2013.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/pro-tv" target="_blank">View the story "pro tv" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!