Elon Musk atacă dur UE după amenda primită de X: „Ar trebui desființată”

0
Publicat:

Elon Musk, patronul platformei X, a scris sâmbătă că UE ar trebui desființată. Asta după ce  a primit o amendă de 120 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru încălcarea obligațiilor de transparență prevăzute de Regulamentul privind serviciile digitale (DSA).

Elon Musk spune că Uniunea Europeană ar trebui desființată. Foto arhivă

„UE ar trebui desființată, iar suveranitatea ar trebui restituită țărilor individuale, astfel încât guvernele să poată reprezenta mai bine poporul lor”, a scris Musk pe platforma X.

Birocraţia UE sufocă încet Europa până la moarte”, a adăugat el.

Elon Musk nu a precizat dacă va contesta în justiţie decizia Comisiei Europene. El şi-a continuat criticile la adresa UE într-o serie de alte postări pe X, acuzând blocul european de cenzură şi cerând Statelor Unite să impună sancţiuni contra UE, scrie DPA.

Comisia Europeană a anunțat vineri că sancționează platforma X cu o amendă în valoare de 120 milioane euro pentru încălcarea obligațiilor de transparență prevăzute de Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) și acceptă angajamentele obligatorii asumate de platforma TikTok pentru a asigura respectarea cerințelor de transparență în materie de publicitate.

Cele două decizii emise astăzi de Comisia Europeană reprezintă pași importanți în consolidarea unui mediu online sigur, transparent și responsabil în Uniunea Europeană, a informat vineri ANCOM.

Decizia de sancționare a platformei X pentru încălcarea Regulamentului DSA

Comisia Europeană a decis sancționarea platformei X cu o amendă în valoare de 120 milioane euro, aceasta fiind prima decizie de neconformitate adoptată în temeiul Regulamentului DSA.

Procedura de verificare a fost deschisă în decembrie 2023 și a vizat posibile încălcări privind moderarea conținutului, combaterea informațiilor ilegale, transparența în materie de publicitate, utilizarea designului înșelător și accesul la date pentru cercetare.

Încălcările constatate de Comisie includ:

• Utilizarea înșelătoare a marcajului „blue checkmark”, contrar prevederilor art. 25 alin. (1) din Regulamentul DSA privind interzicerea designului înșelător. Marcajul de verificare poate fi obținut contra cost fără un proces real de verificare a identității, ceea ce poate induce în eroare utilizatorii în privința autenticității conturilor și crește semnificativ posibilitatea expunerii utilizatorilor la fraude prin impersonare, înșelătorii și alte acțiuni malițioase.

• Lipsa de transparență și accesibilitate a registrului de publicitate, cu încălcarea art. 39 din Regulamentul DSA. Existența unor bariere tehnice și întârzieri exagerate în procesarea interogărilor aplicate registrului și lipsa unor informații obligatorii precum conținutul exact al reclamelor, tematica acestora sau identitatea plătitorului duc la dificultăți în identificarea riscurilor asociate publicității online, cum ar fi campaniile coordonate de manipulare sau reclame înșelătoare.

• Nerespectarea obligațiilor privind accesul la date publice pentru cercetători, prevăzute la art. 40 alin. (12) din Regulamentul DSA. Interzicerea accesării independente a datelor publice, prin termeni de utilizare restrictivi (ex. scraping) și proceduri interne care impun bariere nejustificate de acces, afectează activitatea de cercetare privind riscuri sistemice precum manipularea informațională, interferențe externe și amenințări la procesele democratice.

Comisia Europeană impune prin decizie platformei X următoarele măsuri:

• în 60 de zile lucrătoare, platforma X trebuie să transmită măsuri clare pentru încetarea utilizării înșelătoare a „blue checkmark”;

• în 90 de zile lucrătoare, platforma trebuie să trimită un plan de acțiune privind conformarea registrului de publicitate și asigurarea accesului la date pentru cercetători. Planul de acțiune elaborat de platforma X va fi supus analizei Comitetului European pentru Servicii Digitale (Digital Services Board), din care și ANCOM face parte, în calitate de coordonator al serviciilor digitale (DSC).

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie