Economia zonei euro arată semne de redresare

0
Publicat:

Datele preliminare arată că economia zonei euro se îndreaptă spre o uşoară redresare la începutul anului, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat luni, ce indică sporirea presiunilor inflaţioniste, transmit DPA şi Reuters.

Ecobnomia zonei euro dă semne de redresare

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a urcat în ianuarie la 47,9 puncte, de la 47,6 puncte luna precedentă, dar sub pragul de 50 de puncte care separă o creştere de o contracţie a economiei. Totuşi, este cel mai ridicat nivel din iulie 2023.

Studiul arată o creştere rapidă a costurilor de producţie în ianuarie, dar şi a cererii. Indicele privind preţurile de producţie a urcat în ianuarie la 54,2 puncte, de la 53,8 puncte luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.

"Ezitările BCE în privinţa reducerii dobânzii este acum mai uşor de înţeles când luăm în considerare datele PMI. Pe fondul majorării preţurilor în sectorul serviciilor, BCE este reticentă în privinţa relaxării politicii monetare", a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.

Indicele PMI care acoperă sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut în ianuarie la 48,4 puncte, de la 48,8 puncte în luna precedentă. Totuşi, firmele din domeniu se aşteaptă la îmbunătăţirea condiţiilor în 2024 şi fac angajări. Indicele privind angajările a urcat în ianuarie la 51,2 puncte, de la 50,8 puncte luna precedentă.

Alte date publicate separat arată că încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătăţit pentru a patra lună consecutiv, ajungând în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni.

Indicele Sentix pentru zona euro a urcat la minus 12,9 puncte în februarie, de la minus 15,8 puncte în ianuarie, în timp ce analiştii se aşteptau la minus 15 puncte. Este cel mai ridicat nivel din aprilie 2023. Datele Sentix includ răspunsurile a 1.306 de investitori. Studiul a fost realizat în perioada 1-3 februarie.

Totuşi, datele Sentix arată că procesul de redresare rămâne la un nivel redus din cauza situaţiei dificile din Germania. Redresarea poate fi apreciată ca fiind "moderată", au precizat realizatorii studiului.

Subindicele privind viitoarele aşteptări în zona euro a urcat la minus 5,5 puncte în februarie, de la minus 8,8 puncte în ianuarie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

În Germania, încrederea investitorilor a scăzut la minus 27,1 puncte în februarie, de la minus 26,1 puncte în ianuarie, în timp ce subindicele privind viitoarele aşteptări a urcat la minus 14 puncte în februarie, de la minus 16,3 puncte în ianuarie.

Contrar opiniei generale că ţările din sudul Europei sunt veriga slabă a zonei euro, aceste economii înregistrează în prezent evoluţii bune", susţine Cyrus de la Rubia. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco