E oficial. Bonusuri de performanță mai mici pentru bugetarii care gestionează fonduri europene

0
Publicat:

Bugetarii care gestionează fonduri europene vor avea salarii majorate procentual în funcție de performanță, însă mai mici decât în prezent, hotărârea de guvern fiind deja publicată în Monitorul Oficial.

Bugetarii care gestionează fonduri europene vor fi răsplătiți în funcție de performanță

În M.Of. nr. 806 din 29 august 2025 a fost publicată Hotărârea de Guvern pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea  privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Hotărârea modifică criteriile de acordare a majorărilor salariale pentru personalul care gestionează fonduri comunitare.

Astfel, angajații care obțin calificativul „foarte bine” vor primi o creștere a salariului de bază și a indemnizațiilor aferente de 40%, față de 50% cât este în prezent, cei cu calificativ „bine” vor primi o majorare de 20%, față de 25% cât este în prezent, iar cei care primesc calificative „satisfăcător” sau „nesatisfăcător” nu vor fi primi creșteri salariale.

Se consideră că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, dacă a fost realizată o creștere a execuției documentare (studii, referate, cereri de plată, documentația pentru proiectare inclusiv obținerea de avize) de cel puțin 5% pentru activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea acestuia, sau a fost realizată o creștere a execuției fizice de cel puțin 3%. Totodată, dacă au fost derulate cel puțin 3% dintre activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea acestuia, sau au fost recepționate cel puțin 3% din bunurile, serviciile, lucrările prevăzute în proiect.

Dacă timpul lunar efectiv lucrat pe proiectele de investiții finanțate din fonduri europene este de cel mult 20 de ore, sporul poate fi între 5-10%, în funcție de valoarea proiectului sau a proiectelor, iar acest procent crește gradual. La peste 80 de ore lucrate pe lună, sporul poate fi de 25-50%, la un proiect cu o valoare de peste 20 de milioane de lei.

Curtea de Conturi a României poate verifica raportul de progres, iar, în cazul în care se dovedește că nu reflectă realitatea, pentru sumele obținute nelegal răspunderea este în solidar a echipei de proiect, a persoanelor aflate pe circuitul de avizare și a ordonatorului de credite.

Măsurile au intrat în vigoare la 1 septembrie 2025.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate