Video Drumul Expres Craiova-Pitești: Cum avansează lucrările pe tronsoanele 3 și 4 VIDEO

0
Publicat:

Tronsonul trei al Drumului Expres Craiova-Pitești va fi inaugurat în 2023, au anunțat reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Sâmbătă, 03.12.2022, am filmat din aer toți cei 31,75 kilometri dintre Valea Mare (Slatina Nord-Est) și Colonești. Antreprenorul general, UMB, are un progres bun, fiind ,,sus" cu aproape toate structurile. Lucrările la terasamente sunt și ele înaintate, ajunse la cotă în mare parte din traseu. Mai simplu spus, lotul are toate șansele să fie finalizat până la sfârșitul lui 2023, termenul contractual fiind ianuarie 2024, adică 12 luni de proiectare și 24 de execuție calculate de la emiterea ordinului de începere din 18.01.2021.”, a transmis Asociația pe pagina de Facebook.

Tronsonul 3 al drumului express Craiova-Pitesti, Foto: Facebook API

Potrivit sursei citate, din păcate, șoferii vor putea folosi doar aproximativ 15 kilometri, între nodurile Valea Mare (Slatina) și Negreni deoarece în capătul de est al lotului, la Colonești, nu există un nod și niciun fel de perspectivă pentru o descărcare temporară.

Într-un scenariu ideal, CNAIR ar putea pune presiune pe constructor, dar și pe sine (pentru rezolvarea birocrației necesare), astfel încât deschiderea să fie până la nodul Albota, aflat pe tronsonul alăturat, care are termen contractual noiembrie 2024.”, mai precizează API.

În ceea ce privește tronsonul patru al Drumului Expres Craiova-Pitești, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au transmis că acesta prinde contur.

Sâmbătă, 03.12.2022, am filmat cu drona toți cei 31,81 kilometri dintre Oarja/Catanele și Colonești. Șantierul este încă în fazele incipiente, undeva la 7-8% stadiu fizic. Termenul de finalizare este noiembrie 2024, adică 12 luni de proiectare și 24 de execuție calculate de la emiterea ordinului de începere din 15.11.2021.”, a informat sursa citată, menționând că, deocamdată, nu s-a emis autorizația de construire pentru conexiunea modificată dintre DEx12 și A1 lângă Pitești, deci probabil că antreprenorul va primi extensie de timp.

Constructorul, UMB, trebuie să termine lotul vecin (Slatina-Colonești) în decembrie 2023 (sau mai devreme), dar șoferii pot folosi doar segmentul Valea Mare-Negreni, la Colonești nefiind prevăzut un nod rutier. Așadar solicităm constructorului și oficialilor CNAIR să facă toate demersurile tehnice și birocratice pentru a inaugura cât mai rapid secțiunea Colonești-Albota.

Un obiectiv complet rezonabil pentru acest lucru este primăvara anului 2024, sfârșit de 2023 fiind doar un vis, astfel încât șoferii să circule neîntrerupt pe DEx12 între Balș Vest și Albota cel mai târziu în luna mai 2024, iar conexiunea la Autostrada A1 să se facă (până) în noiembrie-decembrie 2024, în termenul contractual.”, a mai adăugat API.

Specificaţii tehnice pentru Drumul Expres Craiova-Pitești DX12:

Lungime: 121 km

Viteza de proiectare: 120 km/h

Platforma: 22,00 metri

Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri

Spaţiu median: 3,00 metri

Acostamente: 2 x 1,5 metri

Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend