Diaspora Start Up: 76 milioane euro pentru românii din diaspora care vor să-şi deschidă o afacere în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antreprenorii români care locuiesc în străinătate sau care s-au întors recent în ţară vor fi stimulaţi să deschidă o afacere în România prin programul Diaspora Start Up, care le pune la dispoziţie 76 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), din cadrul MDRAPFE, a aprobat 32 proiecte în valoare de 76 milioane euro, prin Diaspora Start Up.

Astfel, cetăţenii români care au domiciliul în străinătate de minim 12 luni şi doresc să-şi înfiinţeze o afacere în România, pot accesa ajutorul de minimis în valoare maximă de 40.000 euro şi pot urma programe de formare antreprenorială (inclusiv de tip e-learning), prin intermediul administratorului schemei de antreprenoriat.

Propunerile au fost depuse în cadrul apelulului de proiecte POCU/89/3/7/„Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană — Diaspora Start Up” de către administratorii de schemă de antreprenoriat (autorităţi publice locale, camere de comerţ, furnizori de servicii de formare profesională continuă, organizaţii sindicale şi patronale, asociaţii profesionale şi ONG-uri).

Lista proiectelor selectate este disponibilă pe site-ul www.fonduri-ue.ro, secţiunea POCU.

Diaspora Start-up face parte din Axa prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi, Prioritatea de investiţii 8iii - Activităţi independente, antreprenoriat şi înfiinţare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi şi a unor întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. - Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele