Delegaţia FMI şi a Comisiei Europene se întâlneşte cu premierul Ponta înainte de finalul actualei misiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflaţi la Bucureşti, au venit la sediul Guvernului pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta înainte de finalul actualei misiuni tehnice.

O misiune tehnică a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale este prezentă la Bucureşti până pe 26 mai, pentru discuţii tehnice privind reformele fiscale prevăzute în Codul Fiscal, inclusiv reducerea TVA, precum şi planul de măsuri de reformă în economie, angajamente prevăzute în programul cu instituţiile financiare internaţionale.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat la finalul săptămânii trecute că Guvernul ar putea lua în calcul continuarea parteneriatului cu insituţiile financiare internaţionale dacă actualul acord se încheie cu succes în toamnă, însă ar dori unul mai flexibil, pe modelul polonez.

Întrebat dacă, în urma discuţiilor nu se va ajunge la un acord cu cei de la FMI pe Codul Fiscal, Guvernul va sacrifica acordul cu FMI sau Codul Fiscal, ministrul a spus că Guvernul nu sacrifică nimic şi că trebuie să „facă ceea ce face pentru binele ecnomiei naţionale“.

La misiunile anterioare ale FMI în România, cele două părţi nu au căzut de acord asupra liberalizării preţurilor pe piaţa gazelor şi asupra problemelor de la complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara.

Al treilea acord încheiat cu instituţiile financiare internaţionale în 2013, de tip stand-by, în valoare de 4 miliarde euro, expiră pe 27 septembrie, cu posibilitatea ca România să nu încheie toate reformele la care s-a angajat.

Reprezentanţii Fondului se aşteaptă ca o parte dintre obiectivele asumate să fie atinse, iar pentru acest lucru Guvernul să găsească soluţii pentru rezolvarea unei părţi dintre probleme, astfel încât programul să poată fi evaluat înainte de a expira.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort