De ce s-au scumpit apartamentele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După creşterea din primăvară, preţurile locuinţelor stagnează uşor, iar piaţa rezidenţială şi-a revenit chiar şi în zonele cele mai lovite de criză, este concluzia dezvoltatorilor imobiliari, prezenţi la Salonul Imobiliar Bucureşti (SIB).

În cadrul Salonului Imobiliar, expozanţii îşi prezintă oferte de la 750-800 de euro pe mp, iar cele mai promovate zone sunt Otopeni şi cartierele din sudul Capitalei. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, preţurile s-au majorat cu până la 10%. 

„Creşteri de preţuri ale locuinţelor am văzut doar până în primăvară, acum pare că au stagnat. Acestea vin pe fondul lipsei forţei de muncă şi a crizei de cărămidă. Mai exact, cărămida nici nu a existat pe piaţă, noi am cumpărat în avans şi aşteptăm să fie produsă”, spune unul dintre dezvoltatorii imobiliari de top prezenţi la SIB. În opinia sa, costurile cu angajaţii  dictează preţurile. „Am crescut salariile pentru a rămâne competitivi, iar cea mai mare problemă pe care o avem este aceea că nu putem importa forţă de muncă pentru că experţi se găsesc foarte greu, iar oamenii noştri şcoliţi ajung de fiecare dată la export”, explică el. 

De aceeaşi părere este şi o reprezentantă a Shikun & Binui. „Creşterea preţurilor la apartamente este una sustenabilă, pe fondul creşterii din Bulgaria sau Cehia. Scumpirea forţei de muncă este din ce în ce mai mare, pentru că oamenii buni sunt foarte dificil de găsit, iar constructorii alocă salarii mult mai mari decât în anii trecuţi pentru a rămâne competitivi”, spune ea.

Şi înainte de criză locuinţele noi se vindeau din fază de proiect, iar astăzi, agenţii imobiliari atrag atenţia că se pot economisi sume frumoase la achizţionarea unui apartament în fază de construcţie. „Un client economiseşte până la 9.000 de euro dacă îşi cumpără o casă în primă fază, iar printre beneficii se numără faptul că îşi poate alege interiorul şi îl poate recompartimenta”, îmi explică Marina Popescu, agent imobiliar la Cityland. Dacă până acum riscai să primeşti banii înapoi pentru că imobilul nu se mai construieşte, astăzi, astfel de riscuri sunt infime, pentru că există o cerere foarte mare în piaţă de locuinţe, mai spune ea. Cât despre creşterea preţurilor, dincolo de mâna de lucru, Marina dă vina pe cărămidă, al cărei cost se mărise şi cu 20% într-un timp, iar fier nici nu s-a găsit pe piaţă şi a trebuit importat din Bulgaria.

Dacă imediat după criză, majoritatea dezvoltatorilor ofereau credite, astăzi cei mai mulţi spun că se feresc „să se lege la cap” şi, dacă încă unii o mai practică, ei se tem să acorde un credit pe termen lung. Aceştia sunt de părere că este mult mai puţin riscant un credit la bancă, şi chiar avantajos în contextul în care îşi reinvestesc constant profiturile. „Iar creditele se obţin foarte uşor. De pildă, pentru Prima Casă trebuie să ai minim 23 de ani, un salariu de 2.500 de lei net şi poţi primi suma de 40.000 de euro”, îmi spune un reprezentant Spazio Residence.

Întrebată cum se poate negocia un preţ bun, Marina Popescu zice că o dată ce se achită avansul, orice sumă dată peste poate aduce clientului un discount cuprins între 5-7 şi 10%, în funcţie de fazele în care se află construcţia. Ca agent imobiliar, crede că trebuie îmbunătăţită amabilitatea agentului de a oferi informaţii reale şi concrete. 

Ofertele dezvoltatorilor sunt pe toate buzunarele. De pildă, în perioada 7-9 septembrie, la SIB au fost prezentate garsoniere între 29 şi 35 mp cu preţuri care pornesc de la 28.000 de euro şi pot ajunge până la 40.000, apartamente cu două camere de 48-55 mp cu 50.000 până la 60.000, dar şi apartamente cu  trei sau cinci camere, cu preţuri care încep de la 68.000 de euro. Mai precis, preţuri cuprinse între 900 şi 1.300 de euro pe metru pătrat.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume