De ce primul an în business este mai degrabă despre supravieţuire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statisticile nu par a fi de partea celor care decid să îşi încerce norocul în antreprenoriat şi să îşi lanseze propriul business. Sondajele arată că 20% dintre micile afaceri eşuează în primul an de activitate, 30% se închid în al doilea an de business, iar 50% dau greş după cinci ani. Există un cumul de factori care influenţează succesul sau eşecul unui business, unii dintre ei independenţi de priceperea sau eforturile antreprenorului.

Însă când ne uităm la cele mai frecvente motive pentru care micile afaceri se închid, ne dăm seama că mulţi dintre aceşti factori pot fi ţinuţi sub control sau influenţaţi să funcţioneze în favoarea oricărui business. Iată care sunt motivele pentru care afacerile se închid în primul an:

  • 42% dintre businessuri dau greş deoarece nu este o piaţă suficient de mare pentru produsele sau serviciile lor
  • 29% dintre businessuri se închid pentru că rămân fără bani
  • 23% dintre businessuri se închid pentru că nu au o echipă potrivită la conducere
  • 19% se închid pentru că nu pot face faţă competiţiei
  • 18% se închid din cauza erorilor în stabilirea preţurilor şi a costurilor
  • 17% dintre businessuri eşuează pentru că nu au un model de business bine pus la punct
  • 14% dintre micile afaceri nu reuşesc din cauza unui plan prost de marketing.

În aceste condiţii, antreprenorii pot învăţa din greşelile predecesorilor şi se pot feri de cele mai mari pericole care le ameninţă firma în primii ei ani de existenţă.

Construirea unui plan de business solid

Antreprenorii care îşi lansează o afacere trebuie să aibă grijă, în primă fază, la două lucruri importante. În primul rând, trebuie să cunoască foarte bine domeniul în care vor activa şi piaţa. În al doilea rând, trebuie să aibă o viziune clară asupra a ceea ce vor să facă, astfel încât să îşi poată construi un plan solid de business, pe termen scurt, mediu şi lung. Cei care îşi lansează o afacere fără să cunoască domeniul, fără să fie la curent cu schimbările din piaţă sau fără să le înţeleagă nu vor reuşi să se menţină pe linia de plutire.

Evitarea riscurilor legate de clienţi

O greşeală pe care o fac mulţi antreprenori aflaţi la început de drum este faptul că acceptă orice tip de clienţi, fără să aibă un proces de verificare a acestora. Aşa se întâmplă că multe businessuri rămân fără lichidităţi sau ajung în imposibilitatea de a face plăţi pentru că nu şi-au primit la timp sau deloc banii pentru serviciile prestate sau pentru produsele livrate.

De aceea, antreprenorii ar trebui să se asigure că au un plan pentru a verifica fiecare client cu care încheie un contract şi că oamenii cu care intră în afaceri sunt de încredere. Este foarte simplu să verifici lista cu firme din judeţul sau oraşul în care ţi-ai deschis o afacere, astfel încât să te asiguri că toţi clienţii tăi nu au avut în trecut incidente de plată, că nu se află în insolvenţă sau nu au procese deschise în instanţă şi că îşi vor onora întotdeauna plăţile la timp.

Angajarea unei echipe competente

Oricât ai încerca să dedici timp şi efort businessului tău, nu vei avea succes fără o echipă de profesionişti alături, care să aibă experienţă, să vină cu o expertiză aparte şi să te sfătuiască pentru a lua cele mai bune decizii. Pe de altă parte, este important să nu te arunci în angajarea multor oameni, până când nu ştii exact care este capacitatea ta financiară. Contractele de colaborare se pot dovedi o variantă mult mai avantajoasă pentru o firmă aflată la început de drum, care nu îşi permite să sacrifice atât de mulţi bani pentru angajaţi full-time.

Investiţiile în promovare

Pentru o firmă mică, abia intrată pe piaţă, marketingul este principala unealtă prin care poţi atrage noi clienţi. Oricât de calitative ar fi produsele sau serviciile pe care le oferi, tot va trebui să investeşti în promovarea lor. Un plan coerent de marketing te poate ajuta să accesezi un public nou, să îţi faci produsele cunoscute şi să îţi construieşti o imagine bună pe piaţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă