De ce nu va funcţiona Uber, aplicaţia care valorează cât un sfert de Românie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aplicaţia Uber a fost lansată ieri, la Bucureşti FOTO Guliver / Getty Images

Uber este mai mult decât spaima taximetriştilor. Uber nu este doar cool, Uber e şi o companie gigant, cu o valoare estimată la peste 40 de miliarde de dolari şi cu o misiune nobilă: reducerea traficului din marile oraşe. Dar nu vă grăbiţi să-i celebraţi succesul, scrie Adevărul Financiar.

Uber nu este o companie tehnologică oarecare şi ieri nu a fost inaugurată doar o aplicaţie care-l transformă pe insul oarecare din conducător auto în taximetrist. Pe piaţa locală tocmai a pătruns una dintre cele mai fierbinţi companii tehnologice americane nelistate la bursă. De fapt, Uber e prezentată în presa de peste Ocean ca cea mai aşteptată şi mai importantă listare a lui 2015.

Asta înseamnă că într-o distribuţie de top, cu alţi super performeri tech ca Airbnd (site care transformă proprietarii de apartamente în hotelieri), Spotify (muzică digitală), Pintrest (un fel de panou virtul pe care utilizatorii agaţă – de la englezescul “pin” – clipuri şi poze de interes) sau Snapchat (o mai nouă reţea socială), Uber joacă rolul principal.

Şi asta pentru că Uber a reuşit să atragă finanţări de aproape trei miliarde de dolari în cinci ani de existenţă şi este cotată la o valoare de piaţă de 41 de miliarde de dolari. Lansată în 2010 şi devenită foarte cunoscută imediat după primele investiţii atrase, Uber funcţionează în circa 50 de ţări şi peste 200 de oraşe. Iar de ieri, uberX, aplicaţia low-cost a companiei (există variante şi pentru maşini sau servicii mai scumpe), este disponibilă în România şi funcţională, pentru moment, în Bucureşti.

Citeşte mai multe pe acest subiect pe Adevărul Financiar

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție