Datoria Japoniei a depăşit 10 trilioane de dolari, dar nu e nicio problemă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaxarea monetară operată de Banca Japoniei are, deocamdată, numai efecte benefice

Datoria publică a Japoniei tocmai ce a a depăşit 10 trilioane de dolari şi va atinge în acest 247% din produsul intern brut, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional (FMI), citate de Business Insider.

Cu toate acestea, momentan nu există nicio problemă, mai scrie publicaţia, deşi Banca Japoniei cumpără acum circa 70% din titlurile şi obligaţiunile de stat emise de trezoreria statului.

Numită „Abenomics”, de la premierul Shinzo Abe care a tot cerut-o insistent, această politică de expansiune monetară copiază fix ceea ce face Rezerva Federală în SUA sau Banca Angliei în Marea Britanie.

„Dacă o ţară poate elimina o mare bucată din datoria sa nesustenabilă fără să declanşeze o spirală inflaţionistă sau o cădere a monedei, sau o ciumă bubonică, atunci trebuie să existe un motiv foarte puternic ca să nu o faci. Încă nu am văzut un astfel de motiv”, scrie publicaţia.

Nivelul actual de îndatorare al Japoniei este cam acelaşi cu cel atins de Marea Britanie după războaiele napoleoniene, deşi în acel moment, imperiul britanic producea jumătate din bunurile realizate la nivel mondial şi controla jumătate din traficul maritim, cel puţin până la 1840.

Contează datoria Japoniei? Da, normal, mai ales pentru o ţară cu o forţă de muncă în scădere şi care se confruntă cu creşterea costurilor cu pensionarii.

Tot FMI spune că „datoria netă” a Japoniei este de 140% din PIB, restul fiind compensat de deţinerile Bancii Japoniei în certificate americane de trezorerie şi de deţinerile interne. 

„Represiune financiară”

Guvernatorul Haruhiko Kuroda nu poate admite că Banca Japoniei este acum braţul finanţator al ministerului Finanţelor şi nici că banca centrală adună cât de multă datorie poate fără ca aceasta să mai fie plătită vreodată.

Până acum totul merge bine. Ryutaro Kono de la BNP Paribas spune că este remarcabil că speculatorii obligaţiunilor nu au reacţionat atunci când primul-ministru Shinzo Abe declara că ar putea întârzia sau micşora plănuita majorare de TVA. Potrivit lui Kono, „represiunea financiară” a copleşit piaţa obligaţiunilor. Dobânzile la titlurile pe 10 ani sunt acum la doar 0,74%, nivel de dinainte de începerea politicilor de relaxare monetară.

Redistribuire a averii în societate

Există vreun cost? Sigur că da. Doar că este o redistribuire în societatea janponeză dinspre creditori spre debitori, statul fiind debitorul în acest caz. Mai precis, este un transfer inter-generaţional. Cei care se vor retrage în 5-10-15 ani vor fi mai săraci, dar povara pe cei care sunt acum copii va fi mai mică.

Pe de altă parte, e posibil şi ca experimentul să meargă teribil de prost: speculatorii să se trezească iar dobânzile la titluri şi obligaţiuni de stat să crească, ceea ce va împinge în sus costurile şi, mai departe, să declanşeze o criză, care să necesite o altă „represiune financiară” şi, probabil, controlul capitalului.

Dar, pe de altă parte Japonia are de ales între relaxare monetară sau vechea problemă: datorie mare şi deflaţie. Care e o calamitate.

Aşa că pentru japonezi, relaxarea este „otrava” mai dulce.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG