Dan Bucşa, UniCredit: România ar putea avea anul viitor un acord cu FMI de tipul celui din Macedonia şi Maroc, dacă doreşte cu adevărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar putea încheia anul viitor, dacă doreşte cu adevărat, un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) intermediar, denumit Precautionary Liquidity Line (linie de lichiditate preventivă – n.r.), în care statul trebuie să realizeze o serie de reforme, apreciază Dan Bucşa, macroeconomist UniCredit Group Londra.

„Dacă acum câţiva ani eram comparaţi cu ţări mai puţin stabile, acum comparaţia este strict regională, unde este România între Polonia şi Ungaria? Toată lumea spune că România trebuie să aibă randamente mai mici decât Ungaria şi mai mari decât în Polonia. Polonia are un Flexible Credit Line (FCL - linie de credit flexibil - n.r.) de la FMI şi cred că piaţa se aşteaptă ca şi România să încerce la un moment dat un asemenea FCL“, a afirmat joi Bucşa, macroeconomist în cadrul băncii UniCredit.

El a arătat însă că FMI a dat un semnal clar că România nu poate trece de la un acord stand-by la o linie flexibilă, ci trebuie să treacă printr-o cale de mijloc, respectiv Precautionary Liquidity Line, de care beneficiază în prezent Macedonia şi Maroc, variantă pentru care „ne calificăm fără probleme“.

Bucşa a precizat că nu este nevoie într-un astfel de acord de implicarea Comisiei Europene, întrucât aranjamentul nu ar viza administrare fiscală, ci măsurile structurale.

În schimb, România ar trebui să ajungă la un acord cu CE în ceea ce priveşte pactul fiscal şi deficitul structural de 1% din PIB (Medium Term Objective – MTO, obiectivul pe termen mediu).

„România ar putea încheia anul viitor un acord de tip PLL, dacă îşi doreşte cu adevărat acest lucru. Văd că şi politicienii români au spus că vor un acord de tip precautionary. Eu zic că, dacă-l vrem cu adevărat, îl luăm“, a menţionat Bucşa.

Macroeconomistul mai spune că, în lipsa unui nou acord cu FMI, investitorii în titlurile de stat ale României consideră că nu vor exista deviaţii masive la nivel local şi speră că România se va îndrepta către Polonia, întâi cu un acord de tip precautionary, apoi cu o linie de credit flexibil.

El a punctat că România nu va mai putea încheia cu siguranţă un acord de tip stand-by, întrucât acesta reprezintă o măsură temporară, iar România a avut deja trei astfel de înţelegeri şi, „cu siguranţă, nu va mai exista al patrulea“.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că, deşi Guvernul nu mai are nevoie de niciun împrumut de la FMI, un nou acord de tip preventiv „este bun“, pentru „cine ştie ce o veni în Europa sau în lume, vreo criză financiară“.

Joi, premierul a afirmat că dezacordul clar dintre Guvern şi FMI constă în faptul că instituţia financiară internaţională nu agreează reducerea TVA prevăzută de Codul ‪‎Fiscal‬ şi nici cota de 9% pentru alimente, intrată deja în vigoare de la 1 iunie, şi de asemenea FMI nu e de acord cu creşterea salariilor cu 25% în Sănătate şi Educaţie.

După ce preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanţii FMI, Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că există serioase rezerve că România îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de un acord de tip Flexible Credit Line şi că preşedintele şi-a exprimat îngrijorarea faţă de vulnerabilităţile care pot afecta cadrul fiscal-bugetar viitor.

De asmenea, Fondul Monetar Internaţional a avertizat joi că deficitul fiscal al României se va apropia de 3% anul viitor şi va depăşi acest nivel în 2017, pe fondul reducerilor masive de taxe şi impozite şi al majorărilor salariale, dacă Guvernul nu identifică măsuri compensatorii, recomandând o ţintă de 1,5%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată