Dăianu: România trebuie să aibă un buget robust în 2025. Piețele vor fi nervoase în anii ce vin

0
Publicat:

Noul Guvern trebuie să aprobe bugetul pe 2025 și să vină cu noi informații privind reducerea deficitului bugetar, punctează academicianul Daniel Dăianu în lucrarea „Incertitudini sporite de contextul general tot mai complicat”.

Noul Guvern trebuie să aprobe bugetul pe 2025. Foto Inquam Photos

Noul Guvern, ce va fi format după alegerile parlamentare din decembrie, va aproba bugetul pentru 2025 și va veni probabil cu informații noi privind reducerea deficitului bugetar în acel an și pe termen mediu. Ajustarea macroeconomică, conform Planului, pune accent mare pe partea de cheltuieli – scădere de la cca. 42 la sută din PIB în 2024 la cca. 36 la sută din PIB în 2031 (ce include însă și o diminuare a cheltuielilor finanțate cu bani europeni)”, scrie academicianul Daniel Dăianu, coordonatorului Raportului de analiză a convergenţei "România - Zona Euro Monitor" şi preşedinte al Consiliului Fiscal..

Acesta amintește că planul prevede o creștere de venituri fiscale de cca. 1,5 la sută din PIB, ceea ce pare puțin ca obiectiv. „Este drept că o reducere a gap-ului de colectare a TVA (cca. 36 la sută în România), fie și graduală, la aproape din media din UE (4-5 la sută) ar aduce peste 2 la sută din PIB”.

Pieele vor fi nervoase

Președintele Consiliului Fiscal avertizează că, pentru îndeplinirea acestor planuri, guvernanții trebuie să aibă o voință politică reproșabilă.

Dar trebuie să existe o voință politică ireproșabilă și punerea la punct a digitalizării în domeniul colectării de taxe și impozite. Piețele vor fi nervoase în anii ce vin pe fondul creșterii datoriilor publice și a deficitelor bugetare în lume, iar sudden stops (blocaje subite de finanțare) nu sunt de neimaginat. De aceea, consolidarea este necesară”, menționează academicianul.

Potrivit acestuia, perioada solicitată de ajustare a deficitului bugetar pe o perioada de 7 ani are temei, dar prezintă riscuri. „Nu trebuie să se mizeze pe răbdarea piețelor financiare sine die, fie România stat membru al UE. Iar România nu face parte din zona euro existând deci risc valutar. Dacă ajustarea bugetară nu va fi credibilă va exista presiune pe moneda națională, pe Leu, cu posibile ieșiri de capital din țară.

Iar instabilitatea politică în țară poate accentua o reacție adversă a piețelor financiare. Trebuie să avem în vedere că PNRR se termină în 2026, ceea ce înseamnă resurse bugetare mai puține, iar CE dorește ca bugetul UE să aloce mai mulți bani pentru apărare și inovare, decarbonizare, ceea ce ar afecta resursele pentru politica de coeziune”, a adăugat Dăianu.

România are nevoie de un buget robust

Președintele Consiliului Fiscal punctează că „România trebuie să aibă o economie în care să se investească mai mult din resurse interne, publice și private”.

„Totodată, trebuie să capitalizăm cât mai bine apartenența la Uniune și scutul de securitate reprezentat de NATO.

România are nevoie de un buget robust, de venituri fiscale mai mari, care să finanțeze bunuri publice de bază – educație, sănătate, apărare, o politică industrială, admițând că există resurse în acest scop, atenuarea discrepanțelor economice interne. Cheltuielile bugetare să fie făcute cu discernământ. Intrarea deplină în spațiul Schengen este de salutat, iar perspectiva aderării la OCDE este de bun augur”, susține Daniel Dăianu.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Premierul Ilie Bolojan, despre zvonurile demisiei: „Dacă nu le convine Guvernul, să facă o majoritate și premierul pleacă”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Horoscop luni, 27 octombrie. O zodie are de învățat o lecție importantă, iar o alta ia o decizie radicală
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul