Cum au crescut chiriile în centrele universitare. La Timişoara e cel mai ieftin, la Cluj-Napoca - cel mai scump. INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiriile locuinţelor cu mai multe camere au crescut mai puţin decât ale garsonierelor

În pragul deschiderii noului an universitar, proprietarii de garsoniere şi apartamente din marile oraşe au majorat tarifele pentru chirii cu 10% faţă de cele din toamna anului 2015.

Anunţurile imobiliare abundă, în această perioadă, de oferte pentru chirii, majoritatea proprietarilor având - ca în fiecare toamnă - mari aşteptări privind cererea studenţilor.

În medie, tarifele sunt acum cu 10% mai mari decât în toamna anului trecut, reiese dintr-o analiză a portalului Imobiliare.ro.

Dintre centrele universitare analizate, cele mai accesibile locuinţe pot fi găsite în Timişoara (garsoniere şi trei camere) şi Iaşi (două şi trei camere).

Garsoniere mai „scumpe“ în Cluj-Napoca

Oraşul de pe Someş se situează pe primul loc atât în clasamentul celor mai mari chirii solicitate în prezent de proprietari (excepţie făcând aici segmentul garsonierelor, unde este surclasat de Bucureşti), cât şi în cel al scumpirilor consemnate la şase şi la 12 luni, conform Imobiliare.ro.

Astfel, preţul mediu pentru o garsonieră se situează la 200 de euro pe lună, cu 11% mai mult decât în ianuarie anul acesta, dar şi decât în iulie anul trecut.

Cele mai mari creşteri au avut loc însă în cazul apartamentelor cu două camere: o astfel de locuinţă poate fi închiriată acum cu 330 de euro pe lună, cu 32% mai mult decât anul trecut. Un apartament cu trei camere, pe de altă parte, are momentan o valoare medie de listare de 420 de euro pe lună, cu 20% mai mult faţă de vara lui 2015.

Majorări mai temperate în Bucureşti

Capitala ocupă locul al doilea în topul naţional al celor mai mari chirii, variaţiile înregistrate în cele două perioade analizate fiind însă semnificativ mai mici. În prezent, preţul mediu cerut pentru o garsonieră este de 221 de euro pe lună, la fel ca la începutul acestui an, dar şi ca în vara lui 2015.

Un apartament cu două camere poate fi închiriat acum cu 300 de euro pe lună, cu 3% mai mult decât anul trecut. Potrivit Imobiliare.ro, pentru o unitate locativă cu trei camere un chiriaş ar trebui să plătească 380 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu un plus de 9%.

Timişoara are minimele la nivel naţional

În oraşul de pe Bega, o garsonieră este ofertată, înainte de începerea anului universitar, cu 160 de euro pe lună – cu 7% mai mult decât în urmă cu 12 luni.

Pe de altă parte, proprietarii de apartamente cu două camere solicită, în medie, 270 de euro pe lună, ceea ce marchează un avans de 17% faţă de iulie 2015.

Potrivit datelor Imobiliare.ro, o locuinţă cu trei camere are acum un preţ de 300 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară din 2015, dar cu 11% mai mult decât la începutul acestui an.

La Iaşi, piaţa e stabilă

În capitala Moldovei, chiriile au fost vizibil mai stabile decât în celelalte centre universitare. Variaţii au fost consemnate, de fapt, doar pe segmentul garsonierelor.

O asemenea unitate locativă poate fi închiriată acum, în medie, cu 190 de euro pe lună, cu 12% mai mult decât în vara lui 2015.

Preţurile medii solicitate pentru locuinţele cu două şi trei camere, pe de altă parte, s-au menţinut constante (per ansamblu) în ultimele 12 luni, la un nivel de 250 şi, respectiv, 300 de euro pe lună, mai arată analiza Imobiliare.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026