Cum ar putea face populaţia şi statul economii de 100 de milioane de euro la medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii şi sistemul public de sănătate ar economisi 100 milioane de euro dacă utilizarea medicamentelor generice ar urca de la 65% în prezent la 80%, a declarat luni Laurenţiu Mihai, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

„Avem un studiu făcut anul trecut de KPMG care arată că implementarea câtorva măsuri simple de încurajare a folosirii de medicamente generice ar aduce şi în România economii de 100 de milioane de euro pe an, la un loc pentru pacient şi pentru sistemul public, dacă ar creşte utilizarea de generice de la 65% în prezent la 80%. Nu ar fi o creştere mare, dar ar fi o sumă importantă şi ar putea fi folosită în multe domenii ale sistemului de sănătate“, a spus el la o conferinţă pe teme de competiţie.

Medicamentele generice sunt cele realizate de către producători după expirarea patentelor pentru medicamentele avansate, conţinând aceeaşi substanţă activă.

El apreciază că, în România, cadrul legislativ discriminează producătorii de medicamente generice până la decontabilizarea acestora şi cu un efect negativ asupra mediului concurenţial.

Timpul de aşteptare pentru un medicament generic pentru a putea intra pe piaţă şi pe lista de medicamente compensate este de peste 250 de zile în România.

Taxa clawback, problemă eternă

El s-a referit la problemele pieţei de medicamente generice din cauza taxei clawback, al cărei nivel creşte constant, de la 14,5% în trimestrul al treilea al anului trecut la 21% în perioada similară a acestui an.

Actuala taxă clawback este o povară prea mare pentru producătorii români de medicamente. De trei ani, de când a fost introdusă această taxă, peste 1.300 de medicamente au dispărut de pe piaţă, mai mult de jumătate costând sub 50 de lei.

Anterior, producătorii de medicamente au afirmat că povara fiscală a taxei clawback a devenit nesustenabilă şi nu poate duce decât la reducerea producţiei locale de medicamente generice, cu efecte sociale şi economice: multe din medicamentele cu preţuri accesibile (ajunse sub preţul de rentabilitate) vor dispărea de pe piaţă, iar industria locală va amâna investiţiile în dezvoltare şi va fi obligată să recurgă la reduceri de personal.

Mecanismul de stabilire a preţurilor pentru generice reprezintă o altă nemulţumire a pieţei de profil, cu dublă referenţiere, raportate la alte 12 ţări şi stabilite la 65% din preţurile medicamentelor inovatoare.

APMGR propune eliminarea referinţei externe şi aplicarea referenţierii la original sub 65% o singură dată.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”