Cu cât ar putea creşte prețul gazelor tranzacționate pe burse până la finele acestui an

0
Publicat:

Prețul gazelor tranzactionate pe burse se așteaptă să fie la finele acestui an de 5 ori mai mare decât era în urmă cu doi ani, semn că soluția este să investim rapid și masiv în energii alternative mai ieftine, susţine Dumitru Chisaliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Preţul gazelor tranzacţionate pe bursă ar putea creşte de 5 ori, Foto: Arhivă Adevărul

,,În anul 2021 prețurile diferitelor forme de energie au crescut, față de anul 2020, pe întreg mapamondul la un nivel extrem. Acest aspect a fost pus pe seama creșterii cererii la energie. A fost o explicație ușor acceptată și practic a trebuit să apară un conflict, ca să realizăm impactul acestor creșteri:

- 52% creșterea prețului la uraniu

- 55% creșterea prețului la petrol

- 318% creșterea prețului la cărbune

- 300% creșterea prețului la energie electrică

- 95% creșterea prețului la gaze", explică specialistul.

Potrivit sursei citate, declanșarea conflictului din Ucraina, chiar în lipsa unor opriri totale ale fluxurilor de aprovizionare cu energie, în lipsa unor crize efective de energie, în lipsa unor creșteri extraordinare a cererii de energie, in lipsa unor temperaturi extreme etc., a adus un alt fenomen, o explozie mare a prețului tranzacționat pe burse, pe parcursul primelor 8 luni din anul 2022.

- 17% creșterea prețului la uraniu

- 48% creșterea prețului la petrol

- 147% creșterea prețului la cărbune

- 232% creșterea prețului la gaze (sursa TTF)

În acest context, previziunile pentru sfârșitul anului 2022 (față de începutul anului) sunt de:

- cca. 20% creșterea prețului la uraniu

- cca. 55% creșterea prețului la petrol

- cca. 185% creșterea prețului la cărbune

- cca. 400% creșterea prețului la gaze

,,Prețurile tranzactionate pe burse se așteaptă să fie la finele acestui an față de acum 2 ani: de 6 ori mai mare la cărbune, de 5 ori mai mare la gaze, de două ori mai mare la petrol și de 0,7 ori mai mare la uraniu.

Se poate constata că al doilea an la rând cele mai mici creșteri ale prețului la o forma de energie o prezintă uraniu. Această situație coroborată cu schimbările climatice ar trebui să determine orientarea și spre dezvoltarea utilizării energiei nucleare pentru producerea energiei electrice dar mai ales a energiei termice. Problema cea mai mare a viitorului energetic, în perspectiva dezvoltării unor măsuri specifice de reducere a impactului asupra schimbărilor climatice o va reprezenta modul viitor de încălzire. În acest sens se impune dezvoltarea în apropierea marilor aglomerări urbane a montării de Small Modular Reactors (SMR), care au capacitatea de a acoperii necesarul de energie la prețuri suportabile pentru aceste aglomerări urbane.", mai precizează reprezentantul AEI.

Potrivit acestuia, dacă hidrogenul și pompele de căldură sunt elemente care trebuie dezvoltate pentru zone dispersate, aglomerările urbane trebuie să și bazeze încălzirea pe sistemele centralizate cu energie prousă de SMR-uri.

,,Conform raportului cu privire la costurile energiei electrice, 2020, emis de Agenția Internațională pentru Energie (IAE)2 în colaborare cu Agenția pentru Energie Nucleară (OECD-NEA) în 2020, retehnologizarea centralelor nucleare aduce cel mai scăzut cost al electricității dintre toate sursele de energie - în medie 32 USD/MWh (comparativ cu 50 USD/MWh pentru energia eoliană; 56 USD/MWh pentru panourile solare; 91 USD/MWh pentru centralele pe cărbune.). Costul energiei generată de capacități nucleare noi, de mari dimensiuni, este 69 USD/MWh, în timp ce costul energiei generată de reactoarele modulare mici (SMR) este 64 USD/MWh, la costul forței de munca din US.

Dar în contextul creșteriilor de preț al formelor de energie (cărbune și gaz) folosite în mod curent pentru încălzire, prețurile Gcaloriei pentru energia termică distribuită în sistem centralizat prezintă următoarele valori: gaze – cca. 270 USD/Gcal, cărbune – cca. 310 USD/Gcal, prețuri peste costul estimativ al energiei termice produse folosind SMR.", informează Dumitru Chisaliţă.

Acesta mai subliniaza ca SMR este o versiune mai sigură, mai mică și scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apa ușoară presurizată, care au decenii de operare și testare, putând beneficia în același timp de cadrul de licențiere.

,,Tehnologia SMR folosește astfel principiile bine stabilite ale tehnologiei nucleare, simplificând sau eliminând o parte dintre sistemele costisitoare și complexe ale centralelor electrice-nucleare existente." susţine sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”