Contractele colective de muncă vor redeveni obligatorii. Ce efect va avea măsura asupra firmelor şi angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractele colective de muncă vor fi din nou obligatorii, atât în instituţiile publice, cât şi în cele private, a anunţat vineri ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea.

„Există o solicitare a tuturor sindicatelor reprezentative la nivel naţional şi trebuie să creăm un sistem de protecţie a angajaţilor, astfel încât drepturile acestora să fie respectate. Legea actuală trebuie modificată astfel încât noi să creăm condiţiile minime pentru respectarea drepturilor angajaţilor, pentru că nu vrem să influenţăm foarte mult mediul de afaceri”, a afirmat Petrea, potrivit Agerpres.

Ministrul consideră că Guvernul a făcut o eroare, în 2011, când a eliminat contractele colective de muncă la nivel de ramură şi unitate. „Consider că o lege adoptată prin asumare şi nu prin dezbatere publică, o lege care până la urmă a îngheţat dialogul social şi a făcut imposibilă semnarea contractelor colective de muncă a fost o lege împotriva salariaţilor din România”, a mai declarat Petrea.

Obligativitatea contractului colectiv de muncă a fost eliminată de Guvernul Boc, în contextul crizei financiare.

Cartel Alfa susţinea, anul trecut, într-un comunicat, că „negocierile colective, un alt instrument pentru o distribuţie mai echitabilă a rezultatelor muncii, au fost practic eliminate prin efectele Legii 62/2011”. „Astfel, contractul colectiv la nivel naţional, care, printre altele, stabilea coeficienţi de salarizare mai ridicaţi pentru posturi care presupuneau pregătire superioară (sistem pe care, la vremea respectivă, chiar patronatele autohtone l-au susţinut, ca modalitate de a mai stăvili exodul forţei de muncă calificate), a fost desfiinţat în 2011 prin voinţa unilaterală a guvernului. Mai mult decât atât, în cei cinci ani de la apariţia noii legi, nu s-a mai încheiat niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, datorită condiţiilor absurde prevăzute de lege”, se arăta în comunicatul Cartel Alfa.

Ce efecte are reintroducerea obligativităţii                                                                    

George Butunoiu, specialist în resurse umane, consideră că reintroducerea obligativităţii contractelor colective va amplifica tensiunile dintre angajatori şi angajaţi.

„Această măsură va crea o presiune în sensul trecerii angajaţilor pe contracte de persoană fizică autorizată (PFA), desigur acolo unde este posibil, deoarece guvernanţii prevăd tendinţa şi vor încerca să limiteze această posibilitate”, a spus Butunoiu, potrivit Capital.

Butunoiu consideră că va creşte volumul de muncă temporară şi vor fi mai puţine angajări, însă el nu consideră că firmele vor reduce salariile.

„Contractele colective de muncă obligatorii reprezintă o măsură adoptată de un stat slab, care vrea să introducă protecţia socială cu forţa, să o pună pe seama companiilor”, a adăugat recruiterul, precizând că multe firme vor merge pe externalizarea serviciilor de angajare a personalului, fiind dispuse „să plătească mai mult pentru a scăpa de bătaia de cap”.

Contractul colectiv de muncă reprezintă, potrivit legislaţiei, convenţia încheiată între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare