Constantin: În maximum doi ani nu vor mai fi terenuri nelucrate în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suprafaţa terenurilor necultivate a scăzut de la 2-3 milioane de hectare în urmă cu câţiva ani la aproximativ 300.000 de hectare, iar în maximum doi ani nu vor mai exista terenuri nelucrate, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta crede că preţurile terenurilor vor creşte.

„Eu cred că în următorii ani preţurile terenurilor agricole vor creşte. Ele nu sunt acum apreciate la adevărata lor valoare. Terenurile au un mare potenţial. Dincolo de potenţial, dincolo de liberalizarea pieţei funciare, dincolo de creşterea producţiei, cred că faptul că în România nu prea mai sunt terenuri care nu se lucrează determină, de asemenea, o luptă mai mare pe terenurile agricole“, a spus Daniel Constantin, potrivit Mediafax.

Ministrul Agriculturii a afirmat că dacă în urmă cu câţiva ani în România erau aproximativ 2-3 milioane de hectare de teren nelucrate, suprafaţa acestora a scăzut la sub 300.000 de hectare.

„Şi acelea sunt parcele foarte mici, împrăştiate la nivel naţional. Este o chestiune de timp până când şi acestea vor fi lucrate. Cred că într-un an-doi nu vor mai exista terenuri nelucrate în România“, a mai spus el.

Daniel Constantin a afirmat că aproximativ 700.000-800.000 de hecare de teren agricol din România sunt deţinute de cetăţeni străini, prin intermediul unor firme înregistrate în România.

România are o suprafaţă agricolă de aproape 14 milioane de hectare, dintre care aproximativ 9 milioane sunt terenuri arabile.


Mai puteţi citi:

Mitul pământului: şase motive pentru care străinii nu se vor năpusti să cumpere teren agricol în România. Circulă tot mai frecvent un mit, generat de anumite modificări legislative preconizate de la începutul anului viitor. Mai exact, începând cu 1 ianuarie 2014, se va liberaliza piaţa agricolă. Altfel spus, străinii vor putea cumpara teren în România.

Guvernul dă liber cetăţenilor din UE pe terenurile agricole din România. Executivul a aprobat în şedinţa de ieri proiectul de lege prin care permite cetăţenilor din Uniunea Europeană să cumpere teren agricol în România începând cu 1 ianuarie 2014, dar oferă drept de preempţiune cetăţenilor români.

Proprietatea, suveranitatea economică şi integrarea europeană. Începând cu 1 ianuarie 2014, străinii vor putea cumpăra terenuri agricole în România. Unii au exprimat motive de îngrijorare. Alţii susţin că măsura nu va avea un impact semnificativ deoarece şi până acum astfel de tranzacţii s-au operat prin intermediul societăţilor comerciale. Totuşi, anume semne de întrebare rămân, dovadă că statul propune unele măsuri de protecţie.

Străinii vor putea cumpăra mai uşor terenuri agricole din România. Ce restricţii au fost eliminate. Statul elimină restricţiile impuse în prezent cetăţenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole, după 1 ianuarie 2014, inclusiv obligaţia de a avea experienţă în agricultură, dar păstrează prevederea privind dreptul de preempţiune al cetăţenilor români, potrivit unui proiect de lege.

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim