stiri despre daniel constantin

21

Liderii ALDE s-au reunit duminică după-amiază în şedinţa Biroului Politic Central pentru a tranşa disputa dintre copreşedinţii Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu. Conducerea ALDE a hotărât, cu o majoritatea covârşitoare, să-i retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, care va rămâne fără funcţiile din Guvern. Constantin spune că decizia este nestatutară, în timp ce Tăriceanu îl acuză pe Constantin că a fost „cântăreţul binomului“.

Premierul britanic a semnat scrisoarea prin care Marea Britanie îşi anunţă retragerea din Uniunea Europeană. Moment de importanţă sau de prostie istorică, în funcţie de preferinţe, am avea câteva lecţii de tras, la mal de Dâmboviţa, apropo de voinţa democratică şi de consecinţele populismului politic.

acum 2 ore · comentarii (2)

La 60 de ani de la semnarea tratatului de înfiinţare al comunităţilor europene, reuniunea de la Roma a marcat un moment aniversar şi unul profund pragmatic. Până la urmă, Comisia Europeană şi şefii de state şi de guverne au avut nevoie să transmită un mesaj de unitate înainte de anunţarea formală a accesării articolului 50 din tratatul de la Lisabona de către Marea Britanie şi iniţierea negocierilor pentru ieşirea din UE.

acum 21 ore · comentarii (44)

Naţionala României a mai bifat un meci fără victorie, iar porţile către Moscova par a fi complet închise. Într-un alt context, n-ar fi o situaţie rea, dar deocamdată de ocupăm de fotbal, nu de politică. Aşadar 0-0 cu Danemarca şi din nou deziluzie. Nu atât din pricina rezultatului, cât mai ales a jocului şi a perspectivelor.

România, Polonia, Italia, Spania şi Republica Cehă slăbesc propunerea Comisiei, combătând eforturile Europei de a se conforma cu acordul de la Paris. Clasamentul Liderilor Climatici ai UE analizează poziţia fiecărui guvern european faţă de cea mai cuprinzătoare lege privind clima al UE, Regulamentul privind partajarea efortului (ESR). Suedia e lider.

acum 14 ore · comentarii (1)

La începutul lunii februarie 2017, reprezentanţii oficiali ai Alianţei Nord-Atlantice au semnalat o creştere accentuată a fluxului de propagandă rusă distribuit prin intermediul diverselor canale media, mai ales după anexarea ilegală a Crimeei. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Alianţei, Oana Lungescu, rolul de principale surse ale narativelor anti-NATO fusese preluat de agenţiile de ştiri controlate de guvernul rus, cum ar fi Sputnik, RT, Life.ru şi altele.

acum 2 zile · comentarii (24)

Premiera spectacolului „Elefantul din cameră” sau „Vibrator play” de Sarah Ruhl de la Teatrul Naţional din Craiova e un bun prilej de a reevalua potenţialul artistic şi managerial al teatrului din Bănie pe cale de a se reinventa. Sarah Ruhl, autoare americană de teatru premiată cu Pulizer şi Tony nu e un nume frecvent pe afişele româneşti. Nici Dragoş Alexandru Muşoiu n-a atins faza consacrării după un debut remarcabil pe aceeaşi scenă (Spargerea).

acum 21 ore · comentarii (0)

Astăzi va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor legea privind organizarea referendumului privind familia tradiţională. Voi vota împotrivă. Acest referendum nu va schimba nimic în practică, codul civil este deja destul de clar. Acest referendum va fi o gură de oxigen pentru clasa politică veche, care găseşte o temă comodă după care să se ascundă.

acum 21 ore · comentarii (32)

Demnă de toată laudă ideea realizatorului de televiziune Marian Voicu de a transforma în carte documentarul realizat pentru TVR în anul 2014, un film în mai multe episoade consacrat istoriei încâlcite a Tezaurului României. Cartea intitulată Tezaurul României de la Moscova - Inventarul unei istorii de o sută de ani, extrem de consistentă - mai bine de 500 de pagini format mare - a apărut în anul 2016, în colecţia Istorie a editurii bucureştene Humanitas.

acum 24 ore · comentarii (27)

În urma numeroaselor incriminări, spuse şi scrise, privind „cadoul” prietenesc pe care i l-am făcut, în februarie 1990, lui Gabriel Liiceanu, mă văd obligat să-mi recunosc, smerit, faptele şi să mă pun, gata de jertfă, la dispoziţia tuturor „organelor” acreditate, pentru lămurirea definitivă a cazului. Este adevărat că la data amintită, am decis, prin ordin de ministru, să schimb numele, profilul şi conducerea Editurii Politice, transformînd instituţia pre-revoluţionară, organ ideologic al unui partid proaspăt desfiinţat, într-o editură de studii umaniste.

acum 2 zile · comentarii (188)

Oricât ar susţine Liviu Dragnea că nu se pot trage concluzii după doar două luni, execuţia bugetară pe ianuarie-februarie 2017 arată prost. Prost de tot. Nu văd cum s-ar îmbunătăţi în următoarele luni. Creşterile salariale anunţate vor ridica cheltuielile bugetare cu multe puncte procentuale, pe când încasările la buget nu par a se revigora

Viitorul are două mari caracteristici: vine (aproape) întotdeauna şi (aproape) ne surprinde de fiecare dată. Asistăm în fiecare zi, aproape pe neobservate, la o nouă revoluţia, aşa numita a Patra Revoluţie Industrială, care pleacă de la revoluţia digitală deja prezentă pentru a avansa economia în direcţii noi, surprinzătoare bazate pe robotică, inteligenţă artificială, nanotehnologii, biotehnologie, internetul lucrurilor, imprimarea 3D şi vehicule autonome.

acum 2 zile · comentarii (11)

Unde e milionul de musulmani paşnici, integraţi şi indignaţi, demonstrînd pe străzile Londrei, sub conducerea Primarului Sadiq Khan, cu pancarte pe care scrie citeţ „Not in my name!”? Unde să fie? În visele liberalilor sau acasă, la cutie. Nu mai e doar tragic. E ridicol. Umilitor de ridicol. Ca străduinţele de fiecare zi ale unui sinucigaş care are ştreang şi săpun, dar nu se poate decide pentru că oferta de scaune e prea mare.

acum 2 zile · comentarii (102)

Europa îşi găseşte o nouă speranţă în solidaritate, care este cel mai eficient antidot la formele moderne de populism. Solidaritatea nu este doar un ideal; ea se exprimă în actiuni concrete. Weekendul acesta mi-a atras atenţia evenimentul de la Roma pe care l-am urmărit online (văzând când Jean-Claude Juncker, luxemburghez, şi-a început discursul în engleză, a continuat în franceză şi a încheiat în germană fără să clipească), cât şi relatarea presei despre celebrul marş pentru viaţă al BOR.

acum 2 zile · comentarii (60)