Companiile din energie nu sunt de acord cu menținerea plafonului pentru prețul energiei electrice

0
Publicat:

Menținerea plafonului de decont pentru prețul energiei electrice întârzie revenirea pieței, în defavoarea clienților, avertizează reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

ACUE consideră că plafonul preţului energiei electrice întârzie revenirea pieţei, Foto: Shutterstock

Federația ACUE este profund îngrijorată de decizia menținerii plafonului pentru costul furnizorilor cu achiziția energiei electrice. Încă de la instituirea acestui plafon, ACUE a avertizat că decizia nu respectă prevederile Constituției și regulamentele europene transpuse în legislația națională.

Mai mult, stabilirea unei valori de achiziție într-un mod netransparent va avea ca efect imediat reducerea tranzacțiilor cu energie electrică pe termen mediu.”, au transmis, joi reprezentanții ACUE.

Potrivit acestora, măsura vulnerabilizează inutil piața și siguranța în alimentare și va întârzia revenirea pieței locale la condiții cât mai bune și competitive pentru clienți.

ACUE spune că a propus decidenților eliminarea plafonului de decontare și realizarea de către ANRE a unei formule transparente de calcul a prețului de referință, pe baza contractelor existente, a cantităților alocate și a prețului mediu de pe piața spot, ca soluție viabilă care exprimă realitatea pieței.

Această decizie este total nepotrivită pentru consumatori. Stabilirea unui preț mediu de achiziție fără a avea la bază o formulă transparentă de calcul, care să asigure un mod corect de evaluare a costurilor reale și, implicit, a evoluției pieței de energie, va avea ca impact imediat reducerea tranzacțiilor de energie pe termen mediu, lung. Furnizorii sunt în situația de a-și limita tranzacțiile, existând riscul ca în viitor Guvernul/Parlamentul să revină cu un preț stabilit în mod netransparent și nesustenabil, iar achizițiile efectuate să fie implicit, pierderi. În acest context, de facto măsura vulnerabilizează clienții afectând în mod negativ aprovizionarea cu energie sigură și la prețuri cât mai bune. Cea mai bună soluție este o formulă transparentă de calcul, care să reflecte în mod corect evoluțiile pieței.” punctează Daniela Dărăban, Directorul Executiv al ACUE.

Federația mai arată că decizia Parlamentului descurajează realizarea de contracte pe termen lung - „alocările stabilite prin mecanismul MACE, prin care furnizorii pot achiziționa energie electrică la prețul de 450 lei/kWh, nu acoperă tot necesarul pentru consumatori”.

Furnizorii trebuie să cumpere din piață restul de energie ca să acopere cererea clienților. Având în vedere posibilitatea ca prețul să varieze peste noul plafon stabilit la decontare, înseamnă că furnizorii trebuie să își asume, din nou, pierderi.”, mai arată sursa citată.

Membrii ACUE consideră că stabilirea unui preț fix de achiziție, care nu are la bază o formulă transparenta și dinamică în funcție de evoluția pieței, „reprezintă un risc suplimentar pentru sectorul de furnizare, în continuare destabilizat de datoria de peste 3 mld. de lei de recuperat de la stat, doar în baza datelor centralizate până acum și comunicate de ANRE către cele două ministere responsabile.”

Federația reprezintă mari furnizori de energie cu un portofoliu de aproximativ 9 milioane de clienți.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”