Compania Ikea, bănuită că ar fi utilizat indirect munca deținuților din Belarus

0
Publicat:

Compania Ikea şi-a apărat joi procedurile interne de control menite să asigure că nu foloseşte munca deţinuţilor, după ce o anchetă a website-ului francez de investigaţii jurnalistice Disclose a demonstrat legăturile mai multor foşti furnizori ai săi din Belarus cu coloniile penitenciare ale regimului de la Minsk, relatează joi AFP, conform Agerpres.

Compania Ikea, suspectată că ar fi utilizat munca deținuților din Belarus. Foto: Arhivă

  Ikea a rupt în luna martie legăturile cu furnizorii săi din Belarus în urma războiului din Ucraina, dar a admis că nu poate exclude complet că ar fi beneficiat de munca deţinuţilor belaruşi, deşi în caietele sale de sarcini precizează că respinge „munca forţată” şi munca din sistemul penitenciar.

 „Pentru a verifica faptul că furnizorii se conformează acestor exigenţe avem un proces bine stabilit, inclusiv de evaluare a lacunelor, verificări de conformitate şi o urmărire a planurilor de acţiune în caz de abateri”, susţine multinaţionala de origine suedeză, controlată în prezent de o fundaţie olandeză. 

Potrivit anchetei Disclose, mai multe companii belaruse, în total zece foşti subcontractori, au fost până recent pe lista furnizorilor Ikea ori au colaborat cu cel puţin cinci închisori sau colonii penitenciare ale regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi care sunt „cunoscute pentru fapte de tortură, de privare de hrană şi de îngrijiri medicale”.

 În urma sancţiunilor impuse Rusiei pentru invazia asupra Ucrainei, compania Ikea a anunţat în luna martie suspendarea activităţilor sale în Rusia, precum şi Belarus, aliatul Moscovei. Producătorul de mobilier a decis ulterior şi retragerea sa din aceste două ţări.

 Ikea nu avea în Belarus niciun magazin, dar prin societăţile subcontractoare beneficia indirect de munca a circa 10.000 de persoane în această ţară şi a altor 50.000 în Rusia, unde circa 15.000 de angajaţi ai respectivilor subcontractori lucrau direct pentru această companie. 

Nu este prima dată când Ikea este implicată într-un scandal de acest fel. În urma unei investigaţii suedeze, ea a admis în anul 2012 că furnizori ai săi au folosit munca forţată a deţinuţilor politici din fosta Germanie de Est în anii '70 şi '80.   

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online