Compania elveţiană Maus Freres a cumpărat Lacoste pentru un miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacoste operează mai bine de 1.200 de magazine în peste 110 ţări Foto: AFP

Tranzacţia vine ca urmare a disputelor de notorietate din interiorul familiei Lacoste. Compania elveţiană nu va renunţa la brand şi va continua să producă haine, articole sportive şi accesorii cu faimosul ”crocodil”.

Maus Freres este, aşa cum arată şi numele, o companie de familie, iar această tranzacţie va asigura longevitatea brandului, au declarat reprezentanţii elveţienilor pentru Reuters. 

”Toţi acţionarii din familia Lacoste au decis să-şi vândă în întregime participaţiile în cadrul companiei către Maus Freres, care deţinea deja 35% din acţiunile Lacoste prin subsidiara Devanlay”, se arată într-un comunicat emis de companie. 

Decizia de a vinde vine ca urmare a unei lupte de putere în interiorul familiei, izbucnită între Michel Lacoste, fost CEO şi preşedinte al companiei, şi fiica sa, Sophie Lacoste-Dournel, care a fost numită preşedinte în luna septembrie. 

Mai mulţi acţionari Lacoste au declarat în urmă cu o săptămână că plănuiesc să-şi vândă participaţiile, care însumează 28% din acţiunile companiei. 

Povestea Lacoste a început dintr-un pariu, în urmă cu  mai bine de 80 de ani, în 1927. Atunci, doi jucători francezi de tenis, aflaţi în Statele Unite ale Americii pentru a participa la Cupa Davis, s-au oprit în faţa unei vitrine. Atenţia le fusese  captată de o frumoasă valiză din piele de aligator. 

René Lacoste, unul dintre cei doi tenismeni, a pus un pariu: dacă a doua zi va câştiga meciul împotriva americanilor, coechipierul său, Pierre Gillou, va trebui să-i cumpere acea valiză. De aici a căpătat porecla ”crocodilul”, idee devenită logo atunci când Lacoste a decis să deschidă un magazin de articole şi echipamente sportive. 

În prezent, compania are mai bine de 1.200 de magazine în peste 100 de ţări şi aduce venituri anuale de 1,5 miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie