Comisia Europeană îndeamnă România şi Grecia să transpună Directiva de modificare privind eficienţa energetică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Greciei şi României pentru netranspunerea Directivei de modificare privind eficienţa energetică în ordinea lor juridică naţională.

Potrivit datelor transmise de CE, directiva urmăreşte să stabilească un cadru comun de măsuri de promovare a eficienţei energetice şi stabileşte un obiectiv obligatoriu de eficienţă energetică pentru UE pentru 2030 de cel puţin 32,5 %. 

„Statele membre au avut obligaţia ca, până cel târziu la 25 octombrie 2020, să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei.

Nici Grecia şi nici România nu au informat Comisia cu privire la dispoziţiile adoptate pentru a transpune directiva. 

Prin urmare, în noiembrie 2020, au fost trimise scrisori de punere în întârziere ambelor state membre, iar acum sunt trimise avize motivate, având în vedere că, până în prezent, Comisiei nu i-au fost comunicate măsuri de transpunere.”, au explicat reprezentanţii CE.

Conform acestora, în absenţa unui răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în privinţa acestor cazuri.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști