Comisia de Buget-Finanţe şi-a amânat şi astăzi şedinţa pe tema francului elveţian, din lipsă de cvorum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un miting al celor cu credite în franci a avut loc în faţa Guvernului duminică  FOTO DOrin Constanda

Comisia de Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor nu a avut nici astăzi cvorum pentru a discuta conversia creditelor din franci elveţieni în lei şi a măsurilor de restructurare, după ce nici ieri nu a avut loc şedinţa din acelaşi motiv.

„Constat că lucrurile merg dinspre bine înspre foarte bine. Aş ruga ca unul dintre secretarii Comisiei să stabilească cvorumul“, a declarat preşedintele comisiei, Viorel Ştefan.

Vicepreşedintele comisiei Eugen Nicolăescu a remarcat însă că nu este prezent niciun secretar, iar Ştefan a cerut ca unul dintre vicepreşedinţi să stabilească dacă este sau nu cvorum.

În urma numărătorii, s-a constatat că sunt prezenţi 13 deputaţi din 18 necesari.

„Se confirmă presupunerea mea, neavând condiţia de cvorum, vă mulţumesc pentru participare! Ne vedem săptămâna viitoare, în sesiunea ordinară!“, a spus Ştefan.

La dezbaterea Comisiei au revenit participanţii de miercurea trecută, respectiv Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, precum şi Ion Drăgulin, directorul pe Stabilitate Financiară din banca centrală. 

Totodată, a fost prezent Florin Dănescu - preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Steven van Groningen - preşedintele Patronatelor Bancare şi al Raiffeisen Bank, dar şi Alin Iacob - preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, şi Sorin Mierlea - preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - InfoCons.

Francul elveţian s-a apreciat cu peste 20% după ce Banca Elveţiei a decis eliminarea plafonului de 1,2 franci pentru un euro, pe care l-a ţinut în ultimii trei ani, generând mari probleme celor cu credite în franci elveţieni, din Croaţia şi Polonia, până în România din cauza creşterii subite. Ungaria a convertit toate creditele în valută în luna noiembrie. Din 2007 până acum francul elveţian s-a apreciat cu mai bine de 100%, astfel că ratele la credite s-au dublat.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană