Cinci companii sancționate cu 5,35 milioane lei pentru cartel pe piața deșeurilor medicale din România

0
Publicat:

Consiliul Concurenței a sancționat cu 5,35 milioane lei companiile Stericycle, AKSD, Bio Hazard, Eco Fire și Mondeco pentru participarea la o înțelegere pe piața serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale din România.

Sursă foto: Pixabay

Amenzile au fost aplicate astfel:

• Eco Fire, Constanța: 1,41 milioane lei

• AKSD, Mureș: 950.431,39 lei

• Bio Hazard, Mehedinți: 128.226,90 lei

• Stericycle, Ilfov: 2,86 milioane lei lei

Stericycle a fost sanctionată atât pentru fapta anticoncurențială proprie, cât și pentru cea a companiei Mondeco, pe parcursul investigației cele două societăți fuzionând.

În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat existența unor înțelegeri distincte între Stericycle şi AKSD, Mondeco şi AKSD, Stericycle şi Biohazard, precum şi Stericycle şi Eco Fire, în cadrul relațiilor bilaterale dintre acestea, având ca scop împărțirea pieței prin alocarea clienților și/sau a teritoriilor pe piața serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale.

Practic, prin diferite mecanisme agreate, companiile concurente Stericycle, Mondeco, AKSD, Bio Hazard şi Eco Fire s-au abţinut în a se concura, alocându-și clienţi din diferite judeţe ale țării.

Stericycle şi Bio Hazard au agreat să nu se concureze cu privire la clienţii din Drobeta Turnu Severin, iar Stericycle, respectiv Mondeco, au stabilit de comun acord cu concurentul AKSD unele clauze referitoare la clienții de pe raza judeţului Mureş.

O strategie similară de împărţire a clienţilor a fost agreată de Stericycle şi Eco Fire, care s-a materializat prin viziunea comună cu privire la comportamentul pe piaţă, în sensul în care Eco Fire se axa concurențial pe clienții din zona apropiată Constanței, iar Stericycle se axa concurențial pe clienții din zona apropiată Bucureștiului.

Aceste practici au avut ca rezultat eliminarea concurenței și afectarea funcționării pieței serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, atât prin limitarea posibilității părților implicate de a-și alege clienții în mod independent, cât și prin limitarea posibilității clienților de a-și alege furnizorul de servicii.

Reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, cum sunt cele care împart pieţele/clienții sau sursele de aprovizionare.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

Decizia autorității de concurență va fi publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor confidențiale.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut