Chisăliță: Depozitele de gaze nu sunt soluţia miraculoasă care poate să înlocuiască gazele din import

0
Publicat:

Cantitatea mare de gaze pe care o are România în depozite nu este suficientă pentru a acoperi cu totul importurile necesare în vârfurile de consum din iarnă, a afirmat, miercuri, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Dumitru Chisălişă a particiat la Forumul Gazelor Naturale, Foto: Profimedia

Trebuie să fim atenţi şi să ne debarasăm un pic de mitul înmagazinării gazelor naturale. În ultima vreme, depozitele de gaze ni se prezintă ca fiind soluţia miraculoasă care poate să înlocuiască gazele din import. Din păcate, nu există această posibilitate, nici la nivelul României, nici al Uniunii Europene", a transmis specialistul la Forumul Gazelor Naturale, organizat de AEI în parteneriat cu publicaţia Financial Intelligence.

Chisăliţă a arătat că depozitele au fost construite mai mult din perspective comerciale şi tehnologice şi mai puţin din punctul de vedere al asigurării securităţii.

Practic, ele nu au fost gândite niciodată să fie capabile să asigure 100% importuri. Este un element pozitiv că avem multe gaze în depozite, dar nu vom putea înlocui toată cantitatea de gaze care ar fi necesară în vârfuri de consum şi care anii trecuţi venea din import din Federaţia Rusă", a adăugat preşedintele asociaţiei.

Reprezentantul AEI a mai arătat că 2022 a adus cea mai mare realizare a ultimilor 10 ani, și anume gazele din Marea Neagră au ajuns, în sfârșit, în zona consumatorilor.

Anul 2022 a adus practic cea mai mare realizare a ultimilor 10 ani. Este vorba despre vorba despre faptul că, în sfârșit, după foarte mulți ani, gazele din Marea Neagră au ajuns în zona consumatorilor de gaze naturale, au început să fie exploatate. Practic BSOG (compania americană Black Sea Oil and Gas n.r.) este firma care, în premieră, după foarte mulți ani, a reușit să extragă noi molecule de gaze naturale din noi perimetre din Marea Neagră și să le pună pe piața din România. BSOG-ul merită toate felicitările noastre pentru că a reușit să depășească toate barierele birocratice, cele create de instabilitatea masivă care a existat în toată această perioadă, barierele legate de diversele crize cu care s-a confruntat, și cu toate acestea a reușit, în prima jumătate a acestui an, să pună pe piața din România o cantitate, nu foarte mare, dar nici de neglijat în ceea ce privește gazele naturale.”, a transmis specialistul.

Potrivit acestuia, anul viitor se va discuta de un 10% din consumul României pe care BSOG-ul l-a adus ca și aport.

La anul o să discutăm probabil de un 10% din consumul României pe care BSOG-ul l-a adus ca și aport la această piață greu încercată, în primul rând de situația creeată de conflictul din Ucraina, o situație care a determinat o mare bulversare a fluxurilor de gaze naturale care inițial sau în 2021 veneau dinspre Federația Rusă și ajungeau în Europa și, bineînțeles, ajungeau și în România. Cu toate acestea putem spune că la momentul de față cu acest aport, cu faptul că o cantitate importantă de gaze naturale a fost înmagazinată în acest an, și datorită faptului că avem o reducere importantă a consumului de gaze, urmare a închiderii unor consumatori, ne găsim într-o situație ușoară de trecut, dacă și vremea va fi alături de noi.”, a precizat Chisăliță.

Reprezentantul AEI a prezentat și un element negativ pe care anul 2022 l-a adus.

Este anul în care foarte mulți participanți ai pieței de gaze naturale, foarte mulți furnizori și-au redus activitatea. Au început să renunțe la clienții lor. Practic schema care a fost gândită de Guvernul României a creat o mare problemă în piața de gaze naturale, din cauza plății cu întârziere a diferenței dintre prețul plafonat și prețul pieței. Această situație a făcut ca unii dintre furnizori să fie la limita funcționalității lor din punct de vedere operațional, din punct de vedere al cash-ului necesar pentru derularea efectivă a activității. Un proces care, din păcate, este abia la început și care se va accentua în această iarnă odată cu creșterea cantităților de gaze naturale și odată cu creșterea sumelor care vor trebui să fie suportate de acești furnizori, până la momentul în care vor primi compensările stabilite prin lege.”, a punctat Dumitru Chisăliță.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat