CFR face reparații pe raza Sucursalei Cluj: cât vor costa lucrările și ce loturi sunt vizate

0
Publicat:

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis, joi, că peste 744 milioane de lei vor fi alocate pentru reparații tip Quick Wins pe 146,88 km CF pe raza SRCF Cluj.

CFR face reparații pe linile de tren din Cluj, Foto: CFR Infrastructură

Sucursala Regională CF CLUJ a semnat ultimele două contracte, în valoare totală de 23.861.522,84 lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor de tip Quick Wins - ridicarea restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii -, finanțate prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR), pe intervalele de stații Cojocna - Apahida şi Gherla - Căşei, cu asocierea de firme românești Asocierea DRUM ASFALT (România) - ZUE SPOLKA AKCYJNA (Polonia).”, au transmis reprezentanții CFR.

SUCURSALA REGIONALĂ CF CLUJ și Asocierea DRUM ASFALT (România) - ZUE SPOLKA AKCYJNA (Polonia) au semnat 2 contracte pentru execuția lucrărilor de tip QUICK WINS pe intervale de stații COJOCNA - APAHIDA și GHERLA - CĂȘEI.

Durata de implementare a contractului este de 24 de luni, iar lucrările de reparații, pentru ridicarea restricțiilor și creșterea vitezei de circulație la 120 km/h (funcție de configurația traseului), se vor executa (cu materiale noi achiziționate de constructor) pe următoarele două intervale CF, în lungime totală de 3,054 km:

• Lot 45 Cojocna - Apahida, km 45+450 - km 46+718 (fir I)

• Lot 16 Gherla - Cășei, km 488+712 - km 489+230 (fir I+II)

În decembrie 2022, Sucursala Regională CF Cluj a mai semnat alte 47 de contracte, în valoare totală de 720,697 milioane de lei, fără TVA, pentru execuţia lucrărilor tip Quick Wins - ridicarea restricţiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii - finanţate prin PNRR, pe intervale de staţii în lungime totală de 143,826 km.

Constructorii, semnatari ai celor 47 de contracte, încheiate în decembrie 2022, sunt: Asocierea DRUM ASFALT (România) - ZUE SPOLKA AKCYJNA (Polonia) - 45 de contracte (loturile 1-15, 17-44, 48, 49) și Asocierea SC CONSTRUCT ING SRL (România) și DARIA CONST SRL (România) - două contracte (loturile 46, 47).

CFR mai arată că, în cadrul celor 49 contracte, fiecare cu durata de execuție de 24 de luni, antreprenorul va execuța lucrări de tip Quick Wins, pe o lungime totală de 146,88 km, cu materiale de cale noi achiziționate de constructor, lucrări care vizează înlocuirea punctuală a elementelor componente ale suprastructurii căii - șină, traverse, aparate de cale, piatră spartă - sau orice alt element care va conduce la creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie și/sau asupra creșterii siguranței și a confortului călătorilor.

Principalele beneficii ale lucrărilor tip Quick Wins sunt:

- creșterea vitezei maxime de circulație a trenurilor de călători la 120 km/h (funcție de configurația traseului)

- eliminarea costurilor cauzate de restricțiile de viteză

- creșterea eficienței activității de operare

- diminuarea efectelor adverse asupra mediului

- maximizarea gradului de siguranță

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert