Cele două ameninţări pentru euro: naţionaliştii şi britanicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel şi David Cameron nu se pun de acord cu politicile de salvare a monedei euro FOTO Reuters

Schimbările politice repetate la nivelul guvernelor europene şi politica britanică de a limita o integrare puternică în Uniunea Europeană a ţărilor de pe bătrânul continent reprezintă  ameninţări puternice pentru moneda euro.

Originea crizei euro îşi are rădăcinile în oriyontul calculat la milisecundă al pieţelor financiare şi orizontul politic, care, deşi s-a îmbunătăţit în ultimele luni, se deteriorează la fiecare alegeri, informează „Le Monde“.  

Mecanismul European de Stabilitate, pe care oficialii germani din  Karlsruhe nu-l vor valida decât în septembrie, sau soluţia oferită pentru cumpărarea directă de obligaţiuni ale Spaniei şi ale Italiei prin intermediul Băncii Centrale Europene au determinat temeri din partea  majorităţii Uniunii Creştin-Democrate din Germania şi a guvernului olandez, unde vor avea loc noi alegeri. Consecinţa acestor griji se reflectă în reticenţa europeniilor din ţările nordice faţă de „un sistem bancar“ european.

Această închistare este moştenită din cauza construcţiei progresive a unei noi entităţi politice prin consimţământul comun, precum altă dată se producea fie prin război, fie prin căsătoriile princiare. Pe lângă această schimbare, moneda şi zona euro au duşmanii tradiţionali, interni şi externi, ce exploatează această slăbiciune.     

Inamicii din interior sunt diversele categorii de guverne. Acesta este motivul pentru care statele actuale, rezultate ale istoriei secolelor al XIX-lea şi XX, de la războaiele napoleoniene până la al Doilea Război Mondial constituie un fel de „final al istoriei“.

Inamicii interni

Războaiele au modificat drepturile de trecere tradiţionale organizaţie statale definitive. Însă, în interiorul configurării lor, naţiunile instituite sub forma statelor sunt ultimele forme în sânul cărora se derulează procesul democratic. 

Această poziţie este respectabilă, însă are două slăbiciuni. În jurul Europei s-au constituit statele-continente aflate în concurenţă cu aceasta pe plan economic, financiar şi cultural. În faţa acestora, doar o singură federaţie europeană a statelor-naţiuni poate rezista diverselor sale componente. 

Cealaltă slăbiciune este de natură politică. În toate democraţiile, grupările politice nu-şi găsesc locul în interiorul partidelor numite „de guvernământ“, care se tot rotesc la conducerea ţărilor. 

Ce discursuri politice pot ţine aceste schimbări permanente ale democraţiei? De exemplu, un discurs de separare de politicile Uniunii a statelor-naţiune. Condiţia necesară şi suficientă de a menţine zona euro, de care liderii europeni sunt conştienţi, constă într-o integrare economică împinsă spre o anumită unitate, bugetară şi fiscală, având o disciplină comună. 

Inamicii externi

Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, şi preşedintele american Barack Obama au insistat ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei, să accepte planul lor de salvare a zonei euro, pentru că izbucnirea crizei economice profunde ar bloca relansarea economiei americane. Însă, un euro mai puternic şi garantat unei structuri politice federale europene rămâne în continuare rivalul dolarului, perspectivă pe care americanii o acceptă cu greu.

În această postură, SUA are un aliat sigur: guvernul britanic şi City of London, una dintre capitalele financiare ale lumii. Din punct de vedere istoric, Marea Britanie nu văzut niciodată cu ochi buni o uniune a statelor europene. Nu a intrat în Comunitatea Europeană sub presiunea industrială, în 1972, ci pentru a-şi deschide piaţa continentală şi de atunci nu a încetat să limiteze uniunea de la o „piaţă mare“.

Pentru a frâna integrarea, Marea Britanie a împins abil la o extindere rapidă, ceea a făcut dificilă toată unanimitatea, deci toată integrarea. Din acest punct, a reuşit. 

Moneda euro, ce implică o integrare şi mai mare, este deci încă de la început, în vizorul său. City of London a pierdut, de la crearea sa, mii de tranzacţii zilnice între monedele continentului: francul, marca, florinul, lira şi peseta. Moneda euro, dacă se va menţine şi va urca în raport cu dolarul, va deveni un pol monetar puternic. În prezent paritatea este de 1,2 dolari pentru un euro. Lira sterlină este ameninţată însă de strivirea dintre dolar, yuanul chinez, euro şi alte monede viitoare ale ţărilor de tip continent sau ale uniunilor monetare continentale, dacă va fi constrânsă să se alăture federaţiei de state. 

„Pieţele” sunt de fapt sute de comercianţi de la New York şi de la Londra. Aceştia, siguri pe mediul lor politic şi financiar de inevitabila explozie a monedei europene, exploatează cu deliciu amânările liderilor politici din zone euro, supuşi atacurilor din interiorul guvernelor.