Ce se întâmplă cu Programul Rabla 2026. Variantele luate în calcul la Guvern SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda faptului că anul 2026 va fi marcat de constrângeri bugetare, Guvernul ar putea totuși găsi fonduri pentru Programul Rabla. Potrivit informațiilor „Adevărul”, premierul Ilie Bolojan și-a manifestat intenția de a finanța programul de reînnoire a parcului auto din România. 

Autoturisme la Salonul Auto București. FOTO: Inquam Photos

În 2025, Programul Rabla a oferit persoanelor fizice posibilitatea de a casare autovehicule vechi și de a achiziționa modele noi mai puțin poluante, cu o sumă totală alocată de 200 de milioane de lei. Din aceasta, 80 milioane de lei au fost destinate autovehiculelor cu propulsie termică sau hibride, iar 120 milioane de lei pentru autovehicule electrice, plug-in hibrid sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Valoarea ecotichetelor varia între 10.000 și 18.500 de lei, în funcție de tipul vehiculului. Lansarea sesiunilor s-a făcut prin aplicația AFM, însă întârzierile și blocajele administrative au creat incertitudini pentru solicitanți.

Ministerul Mediului și-ar fi dorit redirecționarea fondurilor

În contextul în care Guvernul lucrează intens la construcția bugetului de stat și caută surse de economisire pentru a ține sub control deficitul bugetar, Ministerul Mediului a luat în calcul suspendarea totală a Programului Rabla, dar și a Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, instituția condusă de Diana Buzoianu și-ar fi dorit ca fondurile care mergeau tradițional către subvenționarea autoturismelor noi sau a panourilor fotovoltaice să fie redirecționate către proiectele de infrastructură critică. Mai exact, în viziunea Ministerului Mediului, banii ar avea ca destinație lucrările de apă, canalizare și iluminat public, sectoare considerate vitale și deficitare în multe zone ale țării.

Ilie Bolojan vrea un Program Rabla „mic”

Această viziune nu este neapărat împărtășită și de Ilie Bolojan. Potrivit informațiilor „Adevărul”, șeful executivului și-a exprimat intenția să aprobe finanțarea pentru Programul Rabla, însă într-un cuantum ceva mai mic decât în anii anteriori.

Cât de mic va fi bugetul alocat nu se știe deocamdată. Cert este că Bolojan urmează să aibă discuții în legătură cu acest subiect și cu reprezentanții industriei auto din România.

Pe de altă parte, deși era așteptat de mulți români cu venituri reduse, mult discutatul program de leasing social pentru mașini electrice va fi amânat pentru cel puțin un an.

Piața auto din România va simți ușor semnele recesiunii

Înmatriculările de autoturisme electrificate vor domina autoritar vânzările în 2026, urmând să depășească pentru prima dată pragul de 100.000 de unități, potrivit celei mai recente prognoze realizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile. Totuși, în ciuda avansului tehnologic, piața generală va înregistra o ușoară scădere, la 153.000 de autoturisme înmatriculate

Prognoza arată o prăbușire a înmatriculărilor de mașini pe benzină, care vor ajunge la doar 35.500 de unități în 2026, o scădere masivă de 38,4% comparativ cu anul precedent. Situația este similară și în cazul motorinei, unde se estimează un volum de numai 7.500 de unități, cu 39% mai puțin decât în 2025.

Categoria autoturismelor „electrificate” (care include mașinile 100% electrice, dar și toate tipurile de hibrid) este prognozată să atingă un volum record de 110.000 de unități. Această cifră reprezintă o creștere de 28% față de anul 2025 și confirmă tranziția accelerată către mobilitatea sustenabilă. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute