CE a adoptat al doilea raport privind punerea în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență

0
Publicat:

Comisia Europeană a adoptat cel de-al doilea raport anual cu privire la punerea în aplicare a Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), intrumentul de reformă gândit de Parlamentul European în valoare de 800 de miliarde de euro și ocupă un loc central în cadrul NextGenerationEU.

NextGenerationEU: Mecanismul de Redresare și Reziliență a făcut progrese

Raportul descrie progresele realizate în cadrul MRR pentru a îmbunătăți reziliența economică și socială a statelor membre și pentru implementarea planului REPowerEU, care este o reacție a UE la provocările și perturbările pe piața globală a energiei cauzate de agresiunea rusească împotriva Ucrainei.

Acesta subliniază avantajele acestui instrument unic bazat pe performanță, prin care finanțarea UE este condiționată de îndeplinirea jaloanelor și a țintelor convenite care răspund provocărilor și priorităților specifice ale statelor membre. Raportul indică, de asemenea, progresele semnificative în ceea ce privește transparența și protecția intereselor financiare ale UE.

Aceste rezultate au fost obținute prin intermediul unei colaborări strânse între statele membre UE și toate părițile interesate și relevante, împreună cu Consiliul și Parlamentul European.

Cererile de plată sunt aprobate mult mai rapid

Până în prezent, Comisia a primit 34 de cereri de plată  din partea a 21 de state membre și a plătit 153,4 miliarde EUR pentru realizarea investițiilor și a reformelor convenite. Consiliul a adoptat deja patru planuri revizuite, inclusiv capitole privind REPowerEU, iar Comisia evaluează în prezent alte 17 planuri revizuite.

În plus, raportul realizat prezintă multiple exemple ale modului de finanțare în care MRR a contribuit până la acest moment la realizarea de reforme și investiții majore, care au transformat drastic țările participante la Proiect.

S-au înregistrat progrese semnificative în realizarea fiecărui dintre cele șase piloni de politică ai MRR. Prin urmare, MRR contribuie la schimbări benefice în domenii precum acțiunile sociale, asistența medicală, reziliența socioeconomică și instituțională și tranziția digitală și climatică. Deoarece ajută la convergența economică și la coeziunea socială și teritorială în întreaga Uniune, are un impact nu numai asupra fiecărui stat membru.

Raportul prezintă numeroase exemple ale modului în care finanțarea MRR a contribuit la realizarea de reforme și investiții transformatoare. S-au înregistrat progrese majore în ceea ce privește realizarea tuturor celor șase piloni de politică ai MRR. Astfel, MRR determină schimbări pozitive în domenii precum tranziția climatică și cea digitală, acțiunile sociale, asistența medicală și reziliența socioeconomică și instituțională. Efectele sale nu sunt resimțite doar în fiecare stat membru, ci sprijină convergența economică și coeziunea socială și teritorială în întreaga Uniune.

De exemplu, peste 6 milioane de persoane au participat la activități de educație și formare finanțate prin MRR, 1,4 milioane de întreprinderi au primit sprijin, 5,8 milioane de persoane au beneficiat de măsuri de protecție împotriva dezastrelor legate de climă, cum ar fi inundațiile și incendiile forestiere, și s-au economisit 22 de milioane de megawați/oră (MWh) în ceea ce privește consumul de energie datorită punerii în aplicare a planurilor de redresare și reziliență (PNRR) ale statelor membre.

În contextul unor progrese susținute în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor finanțate prin MRR, Comisia a continuat să mobilizeze cu succes fonduri pe piețele de capital pentru a finanța mecanismul, până în prezent fiind emise obligațiuni verzi NextGenerationEU în valoare de peste 44 de miliarde EUR.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată