Catastrofa de la Crevedia scoate la iveală o nouă problemă: Cum obțin românii butelii cu GPL

0
Publicat:

Catastrofa de la Crevedia pune pe tapet o nouă problemă, ignorată de autorități de ani buni: 80-85% din gospodăriile din mediul rural folosesc butelii cu GPL pentru a găti, pe care, deși ilegal, le încărcau la stațiile GPL auto.

În urmă cu mulți ani, buteliile erau aduse acasă pentru schimb

În ultimii ani atât experți în energie, cât și oficiali de la Mediu au recunoscut că o bună parte dintre gospodăriile din mediul rural se încălzesc cu lemne de foc, fiindu-le imposibil să se racordeze la rețeaua de gaze naturale, fie pentru că îi costă mult prea mult, fie pentru că aceasta nu există în apropierea locuinței lor.

Sunt cel puțin 7 milioane de butelii aflate în uz

Potrivit informațiilor oficiale, circa 3,5 milioane de locuințe din mediul rural folosesc buteliile pentru gătit, unele dintre acestea având chiar și 2-3 astfel de recipiente. Pe lângă aceste numeroase gospodării, buteliile sunt folosite și în orașe, nu doar pentru gătit, ci și pentru încălzirea teraselor restaurantelor, adică cel puțin 7 milioane de astfel de dispozitive, cel mai probabil însă aproape 10 milioane de butelii.

Așa se face că de ani buni aproape toți locuitorii de la sate și nu numai, își încarcă buteliile de la stațiile GPL auto, puțini fiind cei care le dau la schimb în centrele specializate sau la magazinele de proximitate acolo unde există.

Acum, după catastrofa de la Crevedia, în urma căreia mai mult de 10 locuințe au fost distruse și mulți oameni au fost răniți sau au decedat, românii din mediul rural sunt nevoiți să parcurgă mari distanțe pentru a înlocui butelia goală cu una plină.

În plus, pe OLX sunt publicate numeroase anunțuri de vânzare a unor butelii roase de rugină și pe care nu se mai poate citi niciun fel de inscripție, la prețuri între 100 de lei și 270 de lei.

Aceasta în timp ce o butelie nouă, care îndeplinește normele legale de siguranță, costă 300-400 de lei pentru capacitatea cea mai mare, de 26 de litri.

Aceste butelii sunt comercializate doar în stațiile Petrom, OMV și Rompetrol, care sunt plasate în unele cazuri la zeci de kilometri de gospodăriile care au nevoie de ele.

Potrivit informațiilor publice, în staţiile Petrom se comercializează 2 tipuri de încărcături GPL Aragaz, de 12.5 kg (în butelia albastră), respectiv 10.5 kg (în butelia galbenă), în recipienți de 26 l.

Lista stațiilor Petrom și OMV unde se pot schimba butelii Gaspeco poate fi vazută AICI

Ce trebuie să știe oamenii

Butelia albastră este încărcată la capacitatea maximă admisă cu 12.5 kg GPLAragaz, asigurând consumul pentru perioada cea mai mare posibilă și drumuri cât mai puține pentru aprovizionare.

Butelia galbenă este încărcată cu 10.5 kg GPL Aragaz și este destinată clienților care au nevoie de mai puțin gaz. Fiecare butelie comercializată este sigilată și însoțită de eticheta de control.

Încărcătura GPL tip Aragaz este folosită pentru:

  • aparatele fixe de folosință discontinuă (ex: aparate de gătit, aragaz, plite) al căror debit caloric este mai mic;
  • aparate de folosință interioară (radiatoarea fixe, boilere etc) care trebuie racordate cu ajutorul unei instalații rigide corespunzătoare, neimprovizate.

Buteliile de butan se folosesc în încăperi unde temperatura este de min. 5ºC

Clienții care doresc să achiziționeze încărcături GPL Aragaz din locațiile Petrom și nu dețin o butelie sau butelia deținută nu mai corespunde unei folosințe în siguranță, pot solicita un ambalaj conform, în regim de garanție.

Atunci când clientul nu mai are nevoie de butelie, poate solicita returnarea garanției la valoarea constituită în orice locație Petrom care comercializează butelii tip aragaz, predând butelia și certificatul de garanție în original. De asemenea, în stațiile Petrom sunt disponibile la comercializare regulatoare și furtune pentru butelii de tip aragaz.

Pentru siguranța ta:

  • Folosește doar butelii sigure, butelii cu eticheta de control și sigiliu -îmbuteliatorul este responsabil pentru conformitatea buteliei, precum și pentru cantitatea și calitatea produsului GPL Aragaz îmbuteliat în recipient;
  • Folosește butelia cu regulator de presiune (ceas) în stare bună de folosire;
  • La fiecare montare a buteliei utilizați garnitura nouă, atașată la eticheta de control;
  • Folosește butelia cu furtun pentru GPL, verificat, fără crăpături sau deteriorări. Pentru fixarea acestuia folosește coliere standardizate;
Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație