Cât de mari sunt salariile angajaților Romgaz

0
Publicat:

Angajații Romgaz sunt nemulțumiți de așa-zisa intenție a conducerii de a diminua salariile în acest an, argumentând că va scădea puterea de cumpărare din cauza inflației.

Angajații Romgaz sunt nemulțumiți de cuantumul salariilor, deși acestea sunt de cca 2000 euro net

Membrii Sindicatului Liber Romgaz au demarat luni o acţiune de protest în faţa societăţii, aceştia fiind nemulţumiţi de intenţia angajatorului de a micşora salariile de încadrare cu 5,82% şi de a nu prevedea în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al anului 2024 sumele aferente adaosurilor, primelor şi indexarea cu rata inflaţiei, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Potrivit unor surse consultate de „Adevărul”, salariile angajaților Romgaz au fost anul trecut, în medie, de 14.292 lei brut, pe anul 2024 fiind bugetată suma medie de 14.486 lei, cu 24,1% mai mult decât în 2020, sumă în care intră și diferite sporuri si bonusuri în valoare totală de 1.593 lei, 713 lei tichetele de masă și 626 lei câștigul mediu pe baza participării la profit. Pentru anul viitor salariul mediu brut ar urma să ajungă la 15.693 de lei, iar în 2026 ar fi de 16.196 lei brut.

Astfel, după plata tuturor impozitelor și contribuțiilor, salariile nete sunt, în medie de cca 2.000 euro/lună.

Miercuri au loc discuții la Ministerul Energiei

Sindicaliștii Romgaz vor veni miercuri la Ministerul Energiei, unde vor fi discutate problemele de natură salarială, care au provocat luni un protest al angajaţilor în faţa societăţii din Mediaş.

"Conducerea Romgaz ne-a promis că o să facă un material cu care vor merge la minister. Vom merge şi noi în data de 31 ianuarie la Ministerul Energiei să vedem ce promisiuni avem de la ei. Este o comisie de dialog social, care a fost convocată de CNSLR Frăţia pentru problema aceasta de natură salarială. Vor merge reprezentanţii care sunt mandaţi, e o comisie de dialog social normal, nu mergem să protestăm, dar cerem ajutorul lor ca să facă materiale de amendare a Legii bugetului, să ne putem descurca şi noi", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Liber Romgaz Mediaş, Ioan Stoicovici.

Acesta a precizat că protestul care a avut loc luni în faţa societăţii din Mediaş "a fost un succes", pentru că s-a aflat de nemulţumirile salariaţilor "şi la minister şi la Guvern".

"S-au strâns peste 500 de salariaţi. S-a stat în faţa întreprinderii la Mediaş, s-a protestat în exterior, după aceea s-a protestat în interior. Protestul zic eu că are valoare, pentru că în principal s-a aflat de nemulţumirile salariaţilor şi la minister şi la Guvern. Am cerut ajutorul Ministerului Energiei şi Guvernului, să scoată o ordonanţă de urgenţă pentru amendarea Legii bugetului pentru 2024. Protestul a fost strict pe partea salarială, pentru că legea nu ne facilitează nici să menţinem puterea de cumpărare. Noi nu am cerut majorare salarială. Ei fac bugetul pe 2024 cu o micşorare de 5,82% la bugetul de anul trecut. De aceea nici bugetul nu poate să crească cu inflaţia de anul ăsta, deci în total ar fi aproape 12% scăderea puterii de cumpărare la salariaţii de la Romgaz", a subliniat acesta.

De asemenea, liderul sindical a susţinut că şi anul trecut trecut legea a fost nefavorabilă, dar nu chiar total ca şi anul acesta, pentru că s-a dat o indexare salariaţilor de 7%, dar în luna noiembrie. "Vă daţi seama dacă s-a dat 7% numai pe două luni, e foarte puţin dacă împărţim la 12", a adăugat Stoicovici.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile