Bursele europene au urcat puternic după declarațiile lui Trump despre un posibil acord cu Iranul. Prețurile petrolului au scăzut brusc

0
0
Publicat:

Bursele europene au închis luni la cele mai ridicate niveluri din ultimele aproape trei luni, impulsionate de optimismul legat de negocierile dintre Statele Unite și Iran privind Strâmtoarea Ormuz. Prețurile petrolului au coborât cu peste 5%, reducând presiunile inflaționiste.

Creșterile au legătură cu declarațiile lui Trump. FOTO Shutterstock

Indicele paneuropean STOXX Europe 600 a urcat cu 0,9%, marcând a cincea sesiune consecutivă de creștere și atingând cel mai ridicat nivel din 2 martie, potrivit News.ro, care citează CNBC.

La bursa de la Paris, indicele CAC 40 a avansat cu 1,8%, în timp ce DAX de la Frankfurt a câștigat 1,6%. Bursa din Regatul Unit a fost închisă luni, din cauza unei sărbători legale.

Creșterile au fost alimentate de declarația președintelui SUA, Donald Trump, care a spus că discuțiile cu Iranul „avansează într-o manieră ordonată și constructivă”, sporind speranțele privind o eventuală redeschidere a Strâmtorii Ormuz, un punct-cheie pentru transportul global de petrol.

Petrolul scade, inflația respiră

Prețurile petrolului au coborât cu peste 5%, reducând presiunile inflaționiste și temerile privind impactul economic al conflictului din Orientul Mijlociu.

Și obligațiunile din zona euro au beneficiat  sentimentul pozitiv: randamentul obligațiunilor germane pe doi ani a scăzut la 2,546%, cel mai redus nivel din 8 mai.

Investitorii pariază pe faptul că băncile centrale ar putea evita noi majorări de dobândă dacă tensiunile geopolitice se atenuează.

 Delivery Hero explodează pe bursă

Acțiunile Delivery Hero au crescut cu peste 11%, după ce au apărut informații că Uber analizează o ofertă îmbunătățită pentru preluarea companiei germane.

În weekend, Delivery Hero a confirmat că a primit o ofertă de 33 euro/acțiune, evaluând grupul la peste 10 miliarde de euro.