Board-ul FMI va analiza la 26 iunie dacă "elevul" România şi-a făcut lecţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen de Vali Ivan

Consiliul Director al FMI va analiza pe 26 iunie dacă România a îndeplinit precondiţiile pentru finalizarea cu succes a acordului cu instituţia finaciară, iar în cazul unei evaluări negative înţelegerea va expira de facto, afirmă surse guvernamentale.

Principalele precondiţii sunt achitarea arieratelor de către autorităţile locale şi privatizarea CFR Marfă.
Achitarea arieratelor de către autorităţile locale este un angajament asumate constant de România în negocierile cu FMI şi nerespectat de fiecare dată.

Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul săptămânii trecute, că problema arieratelor nu este rezolvată, arătând însă că aceasta poate fi soluţionată până când se reuneşte boardul FMI.
Board-ul FMI a aprobat în martie extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară.

Guvernul a anunţat că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE de 5 miliarde euro, fonduri care sunt accesate doar în caz de necesitate. În luna ianuarie o misiune comună a experţiilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care ar urma să fie implementate pentru ca înţelegerea să poată fi încheiată, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial.

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009.
 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said