BNR forţează scăderea dobânzilor la lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, speră ca băncile să îşi dea seama că e în interesul lor să se apropie de clienţi   FOTO: Adevărul

Reducerea dobânzii de politică monetară de la 5% la 4,5%, operată de Banca Naţională a României (BNR), este mai mare decât estimarea analiştilor şi pe termen scurt s-ar putea observa o volatilitate a leului, însă guvernatorul Mugur Isărescu are în colimator o ţintă mult mai mare: reducerea dobânzilor la creditele acordate în lei.

Isărescu speră ca reducerea operată să fie urmată de scăderea ratelor la creditele în lei. „Speranţa este legată, în principal, de faptul că mai devreme sau mai târziu, eu sper să fie mai devreme, băncile vor realiza că este în interesul lor să se apropie mai mult de clienţi. Este sursa lor principală de câştig şi de evitare a unor situaţii mai dificile pentru ele, pentru bănci“, a afirmat guvernatorul.

Ieftinire, dar s-o ştim şi noi

„Avem o şansă istorică ca dobânzile la lei să scadă până la nivelul celor la euro. Diferenţialul se va ajusta atât de mult încât riscul valutar nu va mai face convenabil creditul în euro“, a declarat, pentru „Adevărul“, Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank. 

Când ar trebui să apară scăderea? La creditele cu dobândă variabilă ar trebui să fie observată o scădere, deoarece sunt legate de ROBOR, iar aceasta scade. Dar dacă în contract se stipulează că se reanalizează dobânda o dată în iunie şi o dată în decembrie, atunci clienţii trebuie să mai aştepte, consideră Ionuţ Dumitru.

BNR face „un pas curajos“, comentează şi analiştii Erste Group. „Vedem mişcarea de astăzi (ieri - n.r.) ca pe o indicaţie clară privind preferinţa BNR pentru scăderea rapidă a dobânzilor pentru economie. Scăderea inflaţiei, excedentul de cont curent la cinci luni şi stabilitatea politică sunt motivele-cheie din spatele deciziei BNR de a continua ciclul de relaxare“, potrivit unei note publicate de banca austriacă.

Volatilitate pentru curs

„Pe termen scurt, este posibil să observăm o uşoară volatilitate a cursului de schimb având în vedere faptul că decizia a fost neaşteptată (piaţa anticipa o scădere de 0,25 puncte procentuale a dobânzii de referinţă)“, consideră, însă, Mihai Pătrulescu, senior economist UniCredit Ţiriac Bank.

Decizia BNR e perfect justificată de scăderea rapidă a inflaţiei, spune Ionuţ Dumitru. „Avem o estimare de 2,6% pe septembrie şi chiar şi decembrie. Prognozele noastre sunt pentru o inflaţie de 2% în prima parte a anului viitor. BNR are spaţiu de manevră, astfel încât dobânda de politică monetară să fie de 4% la sfârşitul anului. La începutul anului viitor sunt şanse să ajungă chiar la 3,75%“, a mai spus Dumitru.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”