BNR: E prematur să discutăm despre scăderea dobânzii cheie

0
Publicat:

Discuţia despre scăderea dobânzii de politică monetară nu este pe masă deocamdată, fiind prea devreme să se declare că a fost câştigat războiul împotriva inflaţiei, susţine Cristian Popa (BNR).

Cristian Popa, membru în CA al BNR

"Când vine vorba de lupta pe care o ducem împotriva inflaţiei, o voi spune direct: deşi am câştigat bătălii importante, iar alte victorii vor veni cu siguranţă anul acesta, nu pot spune că am câştigat întreg războiul împotriva inflaţiei: războiul va continua şi ar putea fi unul de durată. Nu vom reveni curând la dobânzile mici de acum 2 ani. Sunt schimbări structurale în economia globală care creează presiuni inflaţioniste", a spus Cristian Popa, membru în CA al BNR, în cadrul conferinţei International Economic Conference of Sibiu.

Oficialul BNR a menţionat că, în cadrul celei mai recente conferinţe de presă, guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat succesul reducerii inflaţiei într-o manieră prudentă, fără şocuri bruşte asupra economiei.

"Astfel, trebuie să continuăm să fim prudenţi, deoarece mediul în care operăm este caracterizat de o incertitudine semnificativă, şi este plin de provocări. Ca şi în sport, trebuie să rămânem cu ochii pe minge: mai este mult de parcurs până să readucem inflaţia la ţinta de 2,5% şi nu numai că drumul este lung şi dificil, dar poate fi şi denivelat. Ca şi în călătorii, ultima parte poate fi cea mai dificilă, poate sună contraintuitiv, dar efortul de a aduce inflaţia de la 5% la 2,5% poate fi mai mare decât cel de a o aduce de la 15% la 5%", a declarat Cristian Popa.

Potrivit acestuia, vestea bună este că, după o perioadă dificilă, sunt semne de normalizare, iar rata inflaţiei va scădea la o singură cifră în curând.

"Pentru sfârşitul anului 2024, Banca Naţională a României prognozează o rată a inflaţiei de 4,2%, uşor peste intervalul de variaţie al ţintei. Însă discuţia despre scăderea dobânzii nu este pe masă deocamdată. Băncile mari încă operează creşteri legate de dobânda cheie. Până când nu observăm clar că inflaţia scade în apropierea ţintei, măcar în interiorul coridorului, este prea devreme să declarăm că am câştigat războiul, astfel că discuţia despre relaxarea politicii monetare este prematură la acest moment. Trebuie să vedem un progres semnificativ în procesul dezinflaţionist înainte de a discuta despre reducerea ratelor dobânzii cheie", a mai spus Popa. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi