Blue Air suspendă zborurile regulate. Compania va ajuta la repatrierea cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blue Air anunţă că suspendă zborurile regulate

Ca urmare a decretului emis de Preşedintele României, care instalează starea de urgenţă, Blue Air suspendă zborurile regulate începând cu data de 21 martie şi până la încheierea perioadei în care starea de urgenţă este activă. Compania aeriană românească introduce programul „Te aducem acasă”, în perioada 17 – 20 martie 2020, înainte de a supenda toate zborurile regulate.

„Misiunea prioritară a Blue Air în aceste momente este aceea de a ajuta repatrierea cetăţenilor şi a rezidenţilor români surprinşi departe de casă de instalarea situaţiei de urgenţă”, anunţă compania.

Astfel, în intervalul 17 – 20 martie, Blue Air va continua să opereze un program ajustat la nivelul cererii din această perioadă, conţinând un număr limitat de zboruri, al cărui obiectiv esenţial este de a aduce pasagerii români acasă.

Destinaţiile acoperite de programul „Te aducem acasă” includ aeroporturile operate de Blue Air care nu fac obiectul restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile locale şi unde a fost înregistrat un număr important de solicitări ale românilor care îşi doresc să revină în ţară. Aceştia pot accesa programul „Te aducem acasă” consultând secţiunea specială de pe site-ul Blue Air, precum şi utilizând numărul de telefon, adresa de e-mail şi formularul dedicat.

Începând cu 21 martie, toate zborurile regulate ale Blue Air vor fi suspendate până la ridicarea stării de urgenţă decretate în România. Blue Air va continua să opereze zboruri charter, în cazul în care există cerere suficientă pentru o anumită destinaţie sau la cererea expresă a unor organizaţii sau autorităţi.

„Cu toţii ne confruntăm cu o situaţie exceptională, iar lupta împotriva coronavirusului este responsabilitatea fiecaruia  dintre noi, toţi dorindu-ne să îi protejăm pe cei dragi şi să contribuim la stoparea acestei crize.

Suspendarea zborurilor regulate reprezintă pentru, noi, la Blue Air, o premieră tristă şi o decizie dificilă din punct de vedere uman, economic şi operaţional, însă susţinem pe deplin măsurile luate de Guvernul României şi suntem conştienţi de necesitatea acestora pentru a gestiona eficient lupta în contextul pandemiei. Prioritatea noastră este siguranţa pasagerilor noştri, preocupându-ne totodată de confortul lor emoţional.

De aceea, facem toate eforturile pentru a-i aduce acasă pe cetăţenii rămaşi departe de ţară şi de familiile lor, şi întreaga echipă Blue Air este mobilizată pentru a păstra un dialog permanent cu pasagerii noştri ale căror planuri de călătorie sunt afectate în această perioadă. Ne bazăm pe inţelegerea şi înţelepciunea comunităţii Blue Air, pasageri şi echipă deopotrivă, şi credem că optimismul şi responsabilitatea sunt principalele noastre arme şi reprezintă primii paşi către revenirea la normalitate”, spune Oana Petrescu, CEO Blue Air.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate